Trecutul istoric al comunei Batos

I. Spatiul comunei Batos în antichitatea "primitivã"

Desi izvoarele documentare mentioneazã comuna Batos si satele apartinãtoare acesteia numai cu începutul secolului al XIII-lea, urmele culturii materiale descoperite în perimetrul comunei fie întâmplãtor, fie prin cercetãri si sãpãturi sistematice sumare, atestã o continuitate de viatã multimilenarã, care se esaloneazã cronologic din epoca neoliticã pânã în perioada feudalã timpurie.
Numeroase, deocamdatã asemenea urme documentare nu reflectã însã decât într-o mãsurã restrânsã bogãtia si varietatea materialului arheologic, care se pãstreazã încã în subsolul comunei Batos. Necercetarea exhaustivã arheologicã a perimetrului comunei, ca si insuficienta sondajelor si sãpãturilor arheologice explicã imaginea incompletã ce o avem încã asupra trecutului strãvechi si vechi al comunei.
Cu toate aceste carente, literatura arheologicã atestã începuturile vietii omenesti în epoca neoliticã.
Fãrã a fi precizat punctele topografice, literatura arheologicã a mentionat descoperirea întâmplãtoare la Batos a mai multor topoare neolitice de cuartit, de dimensiuni variate, unele confectionate în formã de inimã. Piesele se pãstrau în colectia fostului gimnaziu din Reghin, însã în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial s-au pierdut.
În hotarul satului Goreni, în punctul topografic "Tormas", situat lângã valea Uilii, dintr-o asezare de lungã duratã, cu o suprafatã de circa 2 ha, au iesit la ivealã, tot întâmplãtor, fragmente ceramice neolitice, probabil din culturile Cris si Petresti, asociate cu topoare si dãlti de piatrã, cu lame de silex si obsidianã, chirpici, râsnite, fusaiole, fragmente de statuete, etc.
Dar, deocamdatã, în spatiul comunei, epoca neoliticã este mai bine ca oriunde atestatã la Batos, în punctul topografic numit de localnici "Gledinel", în care s-au efectuat sãpãturi sistematice în toamna anului 1972 si în vara anului 1973 de cãtre studentii anului II ai sectiei istorie-geografie de la institutul pedagogic de 3 ani din Târgu-Mures, sub conducerea lectorului Valeriu Lazãr.
Aici pe terasa "Gledinel", situatã la circa 2 km nord de localitate, între valea Lutului si stânga soselei ce duce spre Bistrita, în apropierea bornei care delimiteazã cele douã judete, s-a descoperit o asezare arheologicã pe o suprafatã de circa 4-5 ha. Terasa are în general o formã platã. Doar spre sosea, în extremitatea ei nord-esticã, ea îmbracã forma unei pante, tot mai pronuntate, pe care apele de siroire o spalã continuu, luându-i stratul vegetal pe care îl depun pe terasa propriu-zisã.
Pe aceastã terasã inferioarã a Lutului, platã, tractorul rãscolind stratul vegetal, cu prilejul lucrãrilor de primãvarã(1972), a scos la ivealã vestigii arheologice care demonstrau, prin factura lor, o continuitate de viatã multimilenarã. Densitatea si varietatea lor, a determinat deschiderea santierului arheologic.
Pentru stabilirea succesiunii depunerilor arheologice s-a trasat initial, în apropierea marginii de vest a terasei o sectiune(A) cu dimensiunile de 15mX 2m, orientatã nord-est. Ulterior au mai fost deschise încã douã sectiuni (B,C), cu aceleasi dimensiuni. Sectiunea a doua (B), paralelã cu cea dintâi, a fost deschisã la o depãrtare de 15 m cu intentia de a se verifica prin ea dacã terasa are aceeasi depunere(stratigraficã) geologicã si arheologicã. A treia sectiune(C), cu aceeasi orientare la 75 m spre est, urmãrea sã verifice atât stratigrafia asezãrii, cât si limitele acesteia. O ultimã sectiune (D) de 20X2m, deschisã la circa 117 m nord de sectiunea a doua, la limita de nord a terasei, trebuia sã lãmureascã dacã existã si aici depuneri arheologice.
Întrucât asezarea depãsea în întindere sectiunile anului 1972, în 1973 au mai fost deschise douã sectiuni(E,F) cu dimensiunile de 15X2 m, pentru a preciza limitele asezãrii. Suprafata totalã a terenului sãpat(210 ) a reusit sã lãmureascã în mare parte, prin sectiunile deschise, factura vestigiilor arheologice si succesiunea lor cronologicã. Prezenta si importanta acestor vestigii impun astãzi, neîndoielnic, înscrierea terasei "Gledinel" de la Batos în repertoriul arheologic al tãrii.
Cercetarea a arãtat cã succesiunea stratigraficã în general aceeasi în toate sectiunile si cã ea nu prezintã perturbãri pe verticalã. Pendulãri în grosimea depunerilor se constatã în sectiunile C,E,F, datoritã actiunii apelor care au mãcinat continuu solul(sectiunile sunt situate la limita unde începe panta, de aceea depunerile sunt mult mai subtiri). si sectiunea D are în extremitatea ei nordicã depuneri cu grosime diferitã.
Succesiunea stratigraficã o reflectã cel mai concludent profilele peretilor sectiunii B, aflate în centrul terasei. Pe verticalã, de sus în jos, existã: un strat vegetal actual, de humus negru, afânat(0-18cm),urmat de un strat cenusiu-deschis, dens, compact(18-36cm). Sub acest strat urmeazã un altul gãlbui-cãrãmiziu, subtire(36-42cm), steril din punct de vedere arheologic, care suprapune un altul, negru, zgrunturos, granulat(42-90cm), la baza inferioarã a cãruia se aflã pãmântul galben nederanjat, amestecat în masa de pietris( bolovãnis), calcar, gresie, marmurã.
O cercetare mai amplã si de mai lungã duratã ar putea fireste nuanta stratigrafia asezãrii în sensul determinãrii si definirii unor niveluri stratigrafice si cultural-arheologice în plus. În linii generale, stratigrafia pe verticalã si vestigiile ei rãmân deocamdatã asa cum au fost evidentiate de sãpãturile arheologice de pânã acum.
Materialul descoperit determinatoriu în lãmurirea succesiunii cronologice a vestigiilor arheologice îl constituie ceramica. Ea aratã cã asezarea de pe "Gledinel" începe în epoca neoliticã; ca vechime, ea îi fixeazã începuturile în neoliticul timpuriu.
La bazã si în stratul negru, zgrunturos, granulat s-a descoperit ceramicã apartinând celei mai vechi culturi neolitice din România, Cris. Pânã la descoperirea acesteia la "Gledinel" -Batos, cultura Cris era cunoscutã în bazinul intracarpatic doar în 32 localitãti. În aria judetului Mures ea a fost atestatã numai la Cipãu, Iernut, Moresti, Târgu Mures si Dedrad.
Ceramica descoperitã, fragmentarã, din acest strat se încadreazã sub aspect tehnologic în douã mari categorii: una cuprinzând o ceramicã primitivã, o alta- mai finã. Prima categorie, cea mai numeroasã, are o pastã grosolanã în compozitia cãreia intrã pleavã sau pãioase tocate. Peretii fragmentelor, grosi, sunt acoperiti cu un strat mai gros sau mai subtire de slip de culori diferite (negru, rosu-cãrãmiziu), care pe alocuri s-a decojit, datoritã actiunii acizilor solului. Arderea ceramicii este slabã si insuficientã, asa cum se vede în structura ei. Ceramica finã are, în schimb, un lustru pe întreaga suprafatã, o ardere mai bunã. Peretii fragmentelor de vase sunt mai subtiri si mai rezonanti. Miezul de pleavã din pastã sau lipseste sau este într-o cantitate mai micã, iar culoarea este mai variatã.
Unele fragmente permit, prin profilul lor, reconstituirea unor forme ca: cesti, strãchini (globulare, calotã sfericã), "cupe cu picior". Meritã a fi semnalatã descoperirea a douã vase mari de provizii, fragmentare, dar întregibile, globulare, cu gât cilindric, gãsite în limita de jos a sectiunilor (A,D), din care unul într-o vatrã de locuintã(D), vase apartinând categoriei ceramicii grosolane.
Ornamentica ceramicii este de asemenea variatã. Unele fragmente sunt decorate cu motive în relief(brâuri alveolare împodobite prin gropite fãcute cu vârful degetelor sau îmbucãtãtite, dispuse variat; butoni rotunzi, plati; vârci), ca si cu motive adâncite(alveolare, ornament foarte rãspândit, unele semilunare, dispuse pe diverse pãrti ale vasului) etc. În stratul ceramicii Cris s-a descoperit de asemenea un bogat si divers material osteologic(încã nedeterminat) si litic, atipic.
Concluzia sumarã care se desprinde din analiza întregului inventar descoperit este aceea cã el, materialul, apartine fazei târzii a culturii Cris.
În partea superioarã a stratului, peste cultura Cris s-a suprapus o altã culturã a neoliticului- Petresti, documentatã de asemenea prin ceramicã. Alãturi de ceramica de uz gospodãresc, care are în structura ei o pastã grosolanã arsã la rosu sau de culoare cenusie, sãpãturile au scos la ivealã o ceramicã finã, pictatã. Fondul pictural portocaliu, uneori cu nuante rosii, este decorat cu benzi late sau înguste, dispuse paralel, vertical, oblic sau orizontal, de culoare rosie, cãrãmizie- roscatã sau albã. Pe unele fragmente benzile cãrãmiziu-roscate sunt combinate. În sectiunea B a apãrut în contextul ceramicii Petresti douã rãzuitoare si o lamã de silex, precum si o râsnitã fragmentarã, ca si fragmente osteologice.
Interes aparte prezintã descoperirea unei locuinte Petresti în sectiunea D, care suprapune resturi arheologice Cris. Pentru a o dezveli în întregime a fost lãrgitã sectiunea prin douã casete de 6 X 6m. Conturul locuintei, delimitatã de masa compactã de chirpic, o înscrie într-o formã aproximativ dreptunghiularã. În interiorul ei, coltul sud-estic, o groapã de provizii, conicã, continea numeroase fragmente ceramice Petresti, o râsnitã si resturi osteologice arse partial. O vatrã de foc, plasatã în coltul opus, avea inventar al aceleati culturi.
Descoperirile arheologice din perimetrul comunei Batos("Gledinel", Goreni-"Tormas") dovedesc, asadar, existenta acum circa 4000 de ani î.e.n. a unor comunitãti tribale neolitice care practicau o economie mixtã, complexã (cultivatori de plante, crescãtori de animale, mestesugari), specificã epocii.
Activitatea acestor comunitãti va fi continuatã de membrii triburilor perioadei de tranzitie de la epoca neoliticã la epoca bronzului, sesizatã în descoperirile din unele puncte topografice. Astfel, în hotarul Batosului, pe vârful dealului "Cetate"(745m altitudine), s-au gãsit fragmente ceramice din cultura Cotofanei. Forma însãsi a dealului, fortificat cu val si sant, terasat pe pantele de nord, este specificã creatorilor acestei culturi.
La iesirea din comunã, în terasa inferioarã a Lutului, M. Câmpeanu a descoperit fortuit, în primãvara anului 1971, trei vase(amfore) din cultura Cotofenei (azi în pãstrarea colectiei scolii generale din Dedrad).
În asezarea de pe terasa "Gledinel" nivelul cultural Petresti este suprapus de o asezare Cotofeni. În stratul cenusiu-deschis, care contine vestigiile culturii Cotofeni, resturile materiale sunt foarte numeroase(fig7), fragmentarã, are în majoritatea ei(peste 83%) un decor ce constã din incizii, benzi hasurate, incizii dezordonate(Besenstrich), ciupituri etc. Pe ornamentul incizat(linii, benzi, crestãturi s.a.) sunt aplicate boabe de linte(LinsenKeramik).
Ca si motivistica, si tipologia ceramicii Cotofeni este la fel de diversã. Din profilele unor fragmente se constatã cã predominã vasele mici, cestile cu buza oblicã, adesea crestatã, strãchinile, oalele cu dimensiuni mijlocii. Câteva fragmente apartin unor amfore cu douã torti. Douã vase miniaturale (cesti) întregesc repertoriul formelor vaselor.
Cercetarea terasei a dus la concluzia cã urmele culturii Cotofeni depãsesc aria asezãrii în care au stat si creat comunitãtile anterioare, creatorii culturii Cotofeni locuind si panta terasei, pe care se gãsesc numeroase resturi arheologice.
Din epoca bronzului se cunosc de la Goreni, din valea Logicului, din dreapta drumului ce duce spre Logic, fragmente ceramice. Asemenea fragmente s-au descoperit si în vatra satului, în grãdina cooperatorului Ioan Cîmpeanu (nr.262). In asezarea de la " Gledinel"-Batos, în stratul de la suprafatã, de humus actual, au iesit la ivealã numeroase fragmente ceramice apartinând fie culturii Sighisoara-wietenberg, fie altor culturi ale bronzului târziu.
Dacã urmele epocii bronzului sunt mai sporadice, evident datoritã faptului cã cercetãrile fãcute pânã acum au fost sumare, în schimb, epoca fierului este mai bogat reprezentatã.
Prima perioadã a epocii (Hallstatt) este atestatã prin fragmente ceramice, descoperite pe terasa " Gledinel"; ele apartin Hallstatt-ului timpuriu, specific cu o ceramicã neagrã de aspect metalic, canelatã, sau cenusie, cu fragmente de vase cu torti cu butoni, ce se înscrie în repertoriul culturii Noua. De la Goreni, din aceeasi vale a Logigului, ca si din grãdina aceluiasi cooperator, provin de asemenea fragmente ceramice din prima perioadã a epocii fierului. Ceramicã asemãnãtoare si resturi de zgurã s-au descoperit întâmplãtor si la iesirea din sat, în stânga drumului care duce la Dedrad, pe platoul aproape plan, numit de localnici " La cruce ".
Sub viile Dedradului s-a gãsit o abundentã ceramicã hallstattianã de culoare neagrã si brunã, lustruitã, cu caneluri paralele si orizontale.
In acest punct, în primãvara anului 1965, efectuându-se lucrãri pentru vie a fost gãsitã o groapã de provizii, ce continea circa 50 kg. de grâu carbonizat. Fragmentele de vase, asociate descoperirii, o dateazã la sfârsitul epocii fierului.
Din prima perioadã a epocii fierului, fãrã a se preciza punctul topografic, literatura arheologicã mentioneazã descoperirea la Dedrad a 5 brãtãri de bronz si a unei rotite de bronz ( Muzeul Brukenthal din Sibiu: inv.12.041-12.045), iar de la Batos, de asemenea fãrã a se mentiona locul, descoperirea a trei brãtãri de bronz, a unor fragmente ceramice, precum si a 25 mãrgele din pastã, datate în perioada Hallstatt (Muzeul Brukenthal, Sibiu, inv. nr. 88/1894).
Piesele au fost descoperite în anul 1894, în via unui locuitor din Batos, vie situatã la circa 450 m N-NE de comunã, si au apartinut, probabil, unui mormânt de femeie.
Mãrgelele din pastã (Muzeul Brukenthal,Sibiu,inv.nr.13022), ornamentate cu "ochiuri de pãun " bicrome, executate din cercuri concentrice de culoare albastrã si albã care se alterneazã unele au fondul galben-brun, altele fondul verde. Tipologic, ele sunt diferite.
Cele trei brãtãri (12.034) au o formã ovalã, cu capetele suprapuse sau deschise: una dintre ele fragmentarã pãstreazã un ornament ce constã din douã perechi de linii incizate apropiate.
În cadrul epocii se plaseazã si descoperirea la Batos a douã morminte scitice. Primul mormânt, de înhumatie, a fost descoperit în 1924, în viile din hotarul "Neue Halde". Inventarul lui, donat de locuitorul Albert Klemens din Batos muzeului Brukenthal din Sibiu (inv. nr. 264/ 1924), se compune din:
a) fragmentele unui vas mare "scitic"(inv.nr.10228);
b) douã vârfuri de lance din fier(inv.nr.10222;fig.11/1-2) fragmentare, de diverse lungimi;
c) 60 de vârfuri de sãgeti din bronz din care au intrat în Muzeul Brukental din Sibiu un numãr de 57, prezente într-o tipologie variatã din care: 14 erau cu trei muchii, cu o fatã perforatã; 13 bucãti erau identice, dar erau neperforate; 10 piese erau cu douã muchii si aripile profilate etc.
Inventarul mormântului îl dateazã spre sfârsitul secolului al VI-lea î.e.n., mai precis în secolul al V-lea î.e.n. Al doilea mormânt a fost descoperit în august 1964, la circa 4 km. vest de comunã, în punctul topografic "Lotul Dumbrava",cu prilejul lucrãrilor agricole în livada I.A.S.-lui. Scheletul, întins pe spate, orientat în directia VSE-ENE, aflat la adâncimea de circa 40-50 cm, avea ca inventar: un vas de lut, mare, care a fost distrus, 40-50 vârfuri de sãgeti de bronz, un pumnal (akinakes) de fier.
Inventarul, recuperat de muzeul de istorie din Cluj, nu explicã dacã mormântul descoperit era plan si dacã era izolat (ceea ce pare mai sigur) sau fãcea parte dintr-o necropolã.
Vârfurile de sãgeti, în majoritatea lor întregi au tubul de înmãnusare lung si câte un orificiu lateral. Din cele întregi, unele au o formã ovalã alungitã si imitã frunza de laur; tipologic sunt cu douã sau trei aripioare.
Akinakes-ul(pumnalul) de fier are garda cordiformã si mânerul terminat cu antene. Degradat, el pãstreazã doar o parte a mânerului cu antenele, garda cordiformã cu cei doi lobi si cea mai mare parte a lamei, care are douã tãisuri si nervurã medianã.
Vasul, care a fost în asociatia inventarului, fragmentat si reconstituit, avea o formã probabil bitronconicã. De culoare neagrã, cu nuante gãlbui, el a avut suprafata lustruitã cu slip.
Inventarul, în ansamblul sãu, încadreazã acest mormânt, prin analogii(Cipãu, Crisrtesti s.a.) în prima jumãtate a secolului al VI-lea î.e.n.
Prezenta celor douã morminte scitice de la Batos, chiar dacã ele ar fi izolate în aria comunei, nu surprinde dacã luãm în considerare cã marea majoritate a descoperirilor scitice sunt situate pe râul Mures sau în imediata lui apropiere.

II. Spatiul comunei Batos în antichitate

Firul vietii istorice a fost legat în spatiul geografic al comunei Batos de vestigiile sporadice ale culturii dacice, prezentã în asezarea de la "Gledinel", prin fragmente ceramice. S-ar putea ca cele douã morminte de incineratie cu urnã, descoperite, la vest de Dedrad, lângã grajdurile C.A.P., în dreapta drumului ce duce spre Logig, cu prilejul sãpãrii unei gropi de siloz, sa apartinã populatiei dacice libere, populatie care practica ritul incinerãrii mortilor.
Raporturile ei cu lumea exterioarã sunt oglindite si în circulatia monetarã. Monedele dace, care imitã tetradrahmele macedonene ale lui Filip al II-lea, mentionate ca descoperite pe teritoriul satului Dedrad, constituie o dovadã în plus a circulatiei monetare existente la geto-daci, precum si a stadiului în care a ajuns economia lor, intratã în circuitul de schimb.
Dar vestigiile antice care au ponderea cea mai mare, prin multitudinea lor, sunt cele romane. La Dedrad, în locul numit "Valea Lutului" s-a descoperit, pe o suprafatã de circa 10 ha,în urma unor lucrãri de rigolare, o asezare daco-romanã. Din aceastã asezare au fost scoase la suprafatã fragmente de ceramicã uzualã si de import romanã, ca si alte urme materiale(fragmente de piatrã de râsnitã, chirpic din locuinte, fusaiole, o monedã din timpul împãratului Vespasian (79). Interes deosebit prezintã însã descoperirea de la marginea satului, în apropierea dealului "În vii". Dealul, terasat si cultivat aproape în întregime cu vie, situat la est de sat, pãstreazã rãmãsitele unei asezãri din perioada romanã, din care au iesit la ivealã fragmente ceramice, pietre de râsnitã, chirpic etc.
Aici s-a dezgropat în primãvara anului 1964, în timpul lucrãrilor de rigolare, un depozit de piese de fier întrebuintate la plug, împreunã cu fragmente ceramice.
Obiectele care formau depozitul se aflau la 0,40m adâncime pe o suprafatã de circa 0,50X 0,50m. Cu prilejul sãpãturii de salvare din martie 1965 în asezare, care fuseserã distrusã de lucrãrile de rigolare în anii precedenti, s-a mai gãsit un manson utilizat în fixarea unuia din brãzdarele descoperite.
În structura actualã, depozitul se compune din: 5 fiere de plug, un cutit de plug si un manson de fier. Patru fire de plug au aceeasi formã, ele fiind deosebite doar prin dimensiuni. Astfel, fiecare este prevãzut cu un cui de fixare în partea superioarã. Al cincilea fier de plug are lama usor rotunjitã la vârf si ea se lãrgeste spre partea superioarã.
Cutitul de plug, format dintr-o lamã solidã, triunghiularã, se lãrgeste treptat spre partea superioarã, parte care se fixa în lemn. El prezintã pe toatã lungimea o usoarã curburã, mai pronuntatã în partea superioarã.
Piesele ca cele din depozitul de la Dedrad, nu apar în spatiul tãrii noastre mai de vreme de a doua jumãtate a secolului al II-lea î.e.n. Ele cunosc o largã rãspândire în teritoriul geto-dacic în secolele I î.e.n.-I e.n.
Cercetãrile actuale subliniazã cã dupã cucerirea Daciei de cãtre romani brãzdarul de plug de tip dacic continuã a fi folosit si în Dacia si în afara ei pânã în secolul III e.n. În sudul Dunãrii brãzdarul de plug dacic este utilizat pânã în epoca feudalã.
De origine probabil elenisticã, împrumutate direct sau prin filierã tracã, brãzdarele de plug dacice puteau sã apartinã fie unui proprietar înstãrit localnic, autohton, fie unui colonist sud-dunãrean, care a adus sau a confectionat pe loc piesele, dupã prototipul celor cunoscute si utilizate în sudul Dunãrii.
Brãzdarul de plug roman a putut pãtrunde în Dacia si înainte de cucerirea romanã, în secolul I e.n.; se cunosc si alte unelte agricole care au intrat în spatiul daciei preromane. Dupã cucerirea Daciei noul tip de brãzdar, roman, introdus si utilizat pe scarã largã, s-a impus si generalizat prin randamentul sãu superior.
În cazul când s-ar dovedi cã brãzdarele de plug dacice au apartinut proprietarilor autohtoni, descoperirea ar avea o dublã semnificatie istoricã. În primul rând, ea ar documenta în od evident prezenta în epoca romanã a populatiei dacice aici, la Dedrad(doveditã de altfel arheologic în zona Reghinului); în al doilea rând, descoperirea ar evidentia limpede cã, un anumit timp, daci si-au mentinut în timpul stãpânirii romane, mai cu seamã în agriculturã, traditionalele lor unelte de muncã ce nu au fost înlocuite decât mai târziu si treptat de produsele similare romane mai perfectionate si cu o eficientã superioarã. Fragmentele ceramice descoperite în zona depozitului, de culoare rosie, putine din ele de culoare cenusie, datate în secolele II-III, nu pot clarifica si nici completa în mãsura cuvenitã problemele etnicului depozitului.
Urme romane bogate existã si în asezarea de la "Gledinel"-Batos. În ansamblul materialelor descoperite aici, fragmentele ceramice romane au densitatea cea mai mare. Ceramica romanã, lucratã la roatã, foarte bine arsã, în majoritatea ei de culoare rosie este de facturã provincialã. Factura pastei, decorul si tipologia o înscriu în repertoriul clasic al acestei perioade.
Sub aspectul tipologiei formei, fragmentele ceramice descoperite sunt diferite. Desi este evidentã diversitatea lor, ele definesc prin profil forma cãrei categorii apartin. Putem reconstitui, prin profil, strãchini, în diverse variante, cupe mici, cele mai multe cu fundul inelar, bine marcat. De asemenea, în repertoriul formelor mai intrã oale, cãni si urcioare. Ornamentul unor vase, aproape identic, constã din douã, trei, patru sau chiar cinci caneluri înguste, care înconjoarã vasul sub gât; la altele gãsim buza canelatã. Tortile, care s-au pãstrat fragmentare, de dimensiuni diferite , sunt în marea lor majoritate plate si împãrtite în sens longitudinal, prin caneluri, în douã, trei sau patru portiuni.
Urme romane s-au gãsit si spre nord-est de Goreni, la locul numit "Stupini". Aici au fost descoperite, cu prilejul unor lucrãri de instalatii, fragmente ceramice si bucãti de chirip ars.
Perioada prefeudalã, insuficient cercetatã si în perimetrul comunei Batos pânã în momentul de fatã, are vestigii de culturã materialã. Literatura arheologicã mentioneazã descoperirea la Batos a unui vas de lut piriform, lucrat la roatã, datat în veacurile IV-V e.n. El a fost descoperit la circa 50 m NV de mormântul scitic de la "Lotul Dumbrava". Prevãzut cu o singurã toartã, vasul avea culoarea cenusie, era bine ars, iar pasta lui avea în compozitie pietricele si nisip.
Pe terasa "Gledinel" au fost culese de la suprafatã de asemenea fragmente ceramice prefeudale. Unele par a fi apartinut unor vase-borcan, lucrate din pastã amestecatã cu nisip, de culoare cenusie brunã, cu corpul mai zvelt sau mai bombat. Ornamentul lor constã din linii orizontale si în val, în felurite combinatii, trasate sau cu pieptenele sau cu betisorul. La fragmentele descoperite predominã ornamentul format din linii orizontale cu o bandã de linii în val în jurul gâtului. Un fragment are decorul format din linii orizontale, iar altul numai din benzi de linii în val. Forma decorului le-ar data în secolele IX-X.

XXX
Descoperirile arheologice din aria comunei Batos subliniate sumar si selectiv au o evidentã valoare istoricã, întrucât documenteazã o lungã continuitate de viatã (neolitic-feudalism) dovedind, chiar lacunar, permanenta vie si densã în istorie a acestui spatiu de tarã.
Pe mãsurã ce cercetarea perimetrului Batosului se va amplifica, pe mãsurã ce sondajele si sãpãturile arheologice se vor extinde, se va putea reconstitui tot mai veridic imaginea vie a trecutului strãvechi si vechi a comunei, si prin ea si a spatiului geografic limitrof.
Vestigiile care mai sunt în tainita pãmântului comunei, pe care le postulãm, vor întregi si completa, atunci când vor fi scoase "la viatã", istoria acestui trecut îndepãrtat si frãmântat.