Situat în centrul podisului Transilvaniei, în inima "Tãrii Ardealului", Dedradul aste asezat în partea de nord a judetului Mures(la 46°49' latitudine nordicã si 24°36' longitudine esticã), la aproximativ 40 km. de orasul Tg.Mures.
Satul Dedrad este situat în partea de N-E a judetului Mures la o distantã de aproximativ 6 km.de orasul Reghin, legãtura cu principalele orase si sate din apropiere fiind înlesnita de existenta soselelor Reghin-Batos si Reghin-Deda.Localitatea Dedrad se încadreaza în unitatea geomorfologicã a bordurii estice a câmpiei Transilvaniei, în spatiul denumit "Subcarpatii Transilvaniei"si se întinde în bazinul hidrografic al pârâului Lut.Cea mai mare parte a localitãtii s-a cantonat pe partea superioarã a versantului stâng al pârâului Lut fiind feritã de pericolul inundatiilor,foarte frecvente în timpul ploilor îndelungate,inundatii care afecteazã si astãzi suprafetele situate pe partea dreapta a pârâului Lut.
Din punct de vedere geologic,se poate vorbi de existenta unui substrat alcãtuit din argile marnoase, nisipuri si tufuri de vârstã sãrmaticã.O mare parte a terenului este acoperitã de depozite deluviale carbonatice.Important de mentionat este faptul cã existã un continut ridicat de argilã care ajunge cam peste tot la 50%.
Relieful este foarte divers.Diversitatea formelor este rezultatul actiunii agentilor exogeni care au determinat o fragmentare accentuatã si au dat nastere unui microrelief specific(prezenta diferitelor tipuri de alunecãri este relevantã în acest sens).O mare parte din relieful natural a fost transformat de om, acesta intrând în sfera valorificãrii economice(culturi de cereale, pomi fructiferi).
Climatic,ne aflãm într-un spatiu caracterizat prin temperaturi medii de 8,2°C cu valori lunare ce variaza între 19,1 in luna iulie si -2,7°C in februarie.Temperatura minima absoluta a fost de aproximativ -30,8°C iar maxima atinsa +37,7°C.Precipitatiile medii anuale sunt de aprox.675mm. si sunt repartizate neuniform în cursul anului. În lunile mai iunie cad cele mai multe precipitatii acestea având un caracter torential, scurgerea lor pe versanti producand eroziunea solurilor.In cea mai mare parte a lunilor anului se înregistreza un deficit de umiditate(7 luni / an).
Umiditatea relativã a aerului atinge valori de 76% scazând în aprilie-mai sub 70%,ceea ce determinã într-o oarecare mãsurã realizarea unui optim climatic pentru dezvoltarea culturilor:Grosimea stratului de zãpadã poate ajunge la 7,2 cm.,depunerea acestuia fãcându-se neuniform cu concentrãri ale cantitãtii de zãpadã în vãi si ravene.Vânturile specifice sunt cele din vest cu frecvente si intensitãti destul de mari.
Vegetatia naturalã este secundarã.Pe pajisti caracteristica este prezenta speciilor mezofile iar pe portiunile supraumezite creste o vegetatie higrofilã.
Fauna este cea specificã silvostepei,prezente fiind numeroase animale:mistreti, vulpi, iepuri sãlbatici,dar si numeroase pãsãri.
O notã caracteristicã a învelisului de sol este argilozitatea ridicatã si continutul ridicat de humã(8-10%) Reactia solurilor variazã între 6-8 .Solurile neerodate si cele necolmatate au reactie slab acidã pânã la neutrã.Solurile au si continut ridicat de carbonati.
Învelisul de sol al spatiului dedrãtean reflectã fidel conditiile morfologice.Ca varstã solurile sunt tinere ceea mai mare parte formandu-se dupa producerea alunecãrilor masive de teren, momentan stabilizate.Solurile au permeabilitate scãzutã si un regim aerohidric deficitar.De aceea se impun numeroase lucrari de afânare pentru a îmbunãtãti regimul aerohidric.
Terenurile se preteazã bine pentru categorii de arabil, pãsuni, vii si pomi fructiferi.Teritoriul localitãtii se încadreazã în zona de culturã a cerealelor completate cu culturi mai intensive de sfleclã de zahãr. Cresterea animalelor este completatã de intensive suprafete de pãsuni si fânete;cultura pomilor fructiferi si a vitei de vie.
În stabilirea localitatii Dedrad un rol important l-au avut atât factorii naturali cât si cei antropici.Pe suprafetele afectate de rupturi si alunecãri active s-au realizat plantatii de nuci pentru stabilizare.Solurile erodate, cele deluviale carbonatice au fost folosite pentru înfiintarea plantatiilor de pomi fructiferi si vita de vie.Satul se desfasoara astãzi sub form unei cruci, casele localizandu-se de-a lungul vãii Lutului precum si de-a lungul principalei axe de circulatie.(drumul ce duce spre Reghin si drumul spre pãsune).
miercuri, 19 mai 2010
vineri, 14 mai 2010
joi, 13 mai 2010
Trecutul istoric al comunei Batos
I. Spatiul comunei Batos în antichitatea "primitivã"
Desi izvoarele documentare mentioneazã comuna Batos si satele apartinãtoare acesteia numai cu începutul secolului al XIII-lea, urmele culturii materiale descoperite în perimetrul comunei fie întâmplãtor, fie prin cercetãri si sãpãturi sistematice sumare, atestã o continuitate de viatã multimilenarã, care se esaloneazã cronologic din epoca neoliticã pânã în perioada feudalã timpurie.
Numeroase, deocamdatã asemenea urme documentare nu reflectã însã decât într-o mãsurã restrânsã bogãtia si varietatea materialului arheologic, care se pãstreazã încã în subsolul comunei Batos. Necercetarea exhaustivã arheologicã a perimetrului comunei, ca si insuficienta sondajelor si sãpãturilor arheologice explicã imaginea incompletã ce o avem încã asupra trecutului strãvechi si vechi al comunei.
Cu toate aceste carente, literatura arheologicã atestã începuturile vietii omenesti în epoca neoliticã.
Fãrã a fi precizat punctele topografice, literatura arheologicã a mentionat descoperirea întâmplãtoare la Batos a mai multor topoare neolitice de cuartit, de dimensiuni variate, unele confectionate în formã de inimã. Piesele se pãstrau în colectia fostului gimnaziu din Reghin, însã în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial s-au pierdut.
În hotarul satului Goreni, în punctul topografic "Tormas", situat lângã valea Uilii, dintr-o asezare de lungã duratã, cu o suprafatã de circa 2 ha, au iesit la ivealã, tot întâmplãtor, fragmente ceramice neolitice, probabil din culturile Cris si Petresti, asociate cu topoare si dãlti de piatrã, cu lame de silex si obsidianã, chirpici, râsnite, fusaiole, fragmente de statuete, etc.
Dar, deocamdatã, în spatiul comunei, epoca neoliticã este mai bine ca oriunde atestatã la Batos, în punctul topografic numit de localnici "Gledinel", în care s-au efectuat sãpãturi sistematice în toamna anului 1972 si în vara anului 1973 de cãtre studentii anului II ai sectiei istorie-geografie de la institutul pedagogic de 3 ani din Târgu-Mures, sub conducerea lectorului Valeriu Lazãr.
Aici pe terasa "Gledinel", situatã la circa 2 km nord de localitate, între valea Lutului si stânga soselei ce duce spre Bistrita, în apropierea bornei care delimiteazã cele douã judete, s-a descoperit o asezare arheologicã pe o suprafatã de circa 4-5 ha. Terasa are în general o formã platã. Doar spre sosea, în extremitatea ei nord-esticã, ea îmbracã forma unei pante, tot mai pronuntate, pe care apele de siroire o spalã continuu, luându-i stratul vegetal pe care îl depun pe terasa propriu-zisã.
Pe aceastã terasã inferioarã a Lutului, platã, tractorul rãscolind stratul vegetal, cu prilejul lucrãrilor de primãvarã(1972), a scos la ivealã vestigii arheologice care demonstrau, prin factura lor, o continuitate de viatã multimilenarã. Densitatea si varietatea lor, a determinat deschiderea santierului arheologic.
Pentru stabilirea succesiunii depunerilor arheologice s-a trasat initial, în apropierea marginii de vest a terasei o sectiune(A) cu dimensiunile de 15mX 2m, orientatã nord-est. Ulterior au mai fost deschise încã douã sectiuni (B,C), cu aceleasi dimensiuni. Sectiunea a doua (B), paralelã cu cea dintâi, a fost deschisã la o depãrtare de 15 m cu intentia de a se verifica prin ea dacã terasa are aceeasi depunere(stratigraficã) geologicã si arheologicã. A treia sectiune(C), cu aceeasi orientare la 75 m spre est, urmãrea sã verifice atât stratigrafia asezãrii, cât si limitele acesteia. O ultimã sectiune (D) de 20X2m, deschisã la circa 117 m nord de sectiunea a doua, la limita de nord a terasei, trebuia sã lãmureascã dacã existã si aici depuneri arheologice.
Întrucât asezarea depãsea în întindere sectiunile anului 1972, în 1973 au mai fost deschise douã sectiuni(E,F) cu dimensiunile de 15X2 m, pentru a preciza limitele asezãrii. Suprafata totalã a terenului sãpat(210 ) a reusit sã lãmureascã în mare parte, prin sectiunile deschise, factura vestigiilor arheologice si succesiunea lor cronologicã. Prezenta si importanta acestor vestigii impun astãzi, neîndoielnic, înscrierea terasei "Gledinel" de la Batos în repertoriul arheologic al tãrii.
Cercetarea a arãtat cã succesiunea stratigraficã în general aceeasi în toate sectiunile si cã ea nu prezintã perturbãri pe verticalã. Pendulãri în grosimea depunerilor se constatã în sectiunile C,E,F, datoritã actiunii apelor care au mãcinat continuu solul(sectiunile sunt situate la limita unde începe panta, de aceea depunerile sunt mult mai subtiri). si sectiunea D are în extremitatea ei nordicã depuneri cu grosime diferitã.
Succesiunea stratigraficã o reflectã cel mai concludent profilele peretilor sectiunii B, aflate în centrul terasei. Pe verticalã, de sus în jos, existã: un strat vegetal actual, de humus negru, afânat(0-18cm),urmat de un strat cenusiu-deschis, dens, compact(18-36cm). Sub acest strat urmeazã un altul gãlbui-cãrãmiziu, subtire(36-42cm), steril din punct de vedere arheologic, care suprapune un altul, negru, zgrunturos, granulat(42-90cm), la baza inferioarã a cãruia se aflã pãmântul galben nederanjat, amestecat în masa de pietris( bolovãnis), calcar, gresie, marmurã.
O cercetare mai amplã si de mai lungã duratã ar putea fireste nuanta stratigrafia asezãrii în sensul determinãrii si definirii unor niveluri stratigrafice si cultural-arheologice în plus. În linii generale, stratigrafia pe verticalã si vestigiile ei rãmân deocamdatã asa cum au fost evidentiate de sãpãturile arheologice de pânã acum.
Materialul descoperit determinatoriu în lãmurirea succesiunii cronologice a vestigiilor arheologice îl constituie ceramica. Ea aratã cã asezarea de pe "Gledinel" începe în epoca neoliticã; ca vechime, ea îi fixeazã începuturile în neoliticul timpuriu.
La bazã si în stratul negru, zgrunturos, granulat s-a descoperit ceramicã apartinând celei mai vechi culturi neolitice din România, Cris. Pânã la descoperirea acesteia la "Gledinel" -Batos, cultura Cris era cunoscutã în bazinul intracarpatic doar în 32 localitãti. În aria judetului Mures ea a fost atestatã numai la Cipãu, Iernut, Moresti, Târgu Mures si Dedrad.
Ceramica descoperitã, fragmentarã, din acest strat se încadreazã sub aspect tehnologic în douã mari categorii: una cuprinzând o ceramicã primitivã, o alta- mai finã. Prima categorie, cea mai numeroasã, are o pastã grosolanã în compozitia cãreia intrã pleavã sau pãioase tocate. Peretii fragmentelor, grosi, sunt acoperiti cu un strat mai gros sau mai subtire de slip de culori diferite (negru, rosu-cãrãmiziu), care pe alocuri s-a decojit, datoritã actiunii acizilor solului. Arderea ceramicii este slabã si insuficientã, asa cum se vede în structura ei. Ceramica finã are, în schimb, un lustru pe întreaga suprafatã, o ardere mai bunã. Peretii fragmentelor de vase sunt mai subtiri si mai rezonanti. Miezul de pleavã din pastã sau lipseste sau este într-o cantitate mai micã, iar culoarea este mai variatã.
Unele fragmente permit, prin profilul lor, reconstituirea unor forme ca: cesti, strãchini (globulare, calotã sfericã), "cupe cu picior". Meritã a fi semnalatã descoperirea a douã vase mari de provizii, fragmentare, dar întregibile, globulare, cu gât cilindric, gãsite în limita de jos a sectiunilor (A,D), din care unul într-o vatrã de locuintã(D), vase apartinând categoriei ceramicii grosolane.
Ornamentica ceramicii este de asemenea variatã. Unele fragmente sunt decorate cu motive în relief(brâuri alveolare împodobite prin gropite fãcute cu vârful degetelor sau îmbucãtãtite, dispuse variat; butoni rotunzi, plati; vârci), ca si cu motive adâncite(alveolare, ornament foarte rãspândit, unele semilunare, dispuse pe diverse pãrti ale vasului) etc. În stratul ceramicii Cris s-a descoperit de asemenea un bogat si divers material osteologic(încã nedeterminat) si litic, atipic.
Concluzia sumarã care se desprinde din analiza întregului inventar descoperit este aceea cã el, materialul, apartine fazei târzii a culturii Cris.
În partea superioarã a stratului, peste cultura Cris s-a suprapus o altã culturã a neoliticului- Petresti, documentatã de asemenea prin ceramicã. Alãturi de ceramica de uz gospodãresc, care are în structura ei o pastã grosolanã arsã la rosu sau de culoare cenusie, sãpãturile au scos la ivealã o ceramicã finã, pictatã. Fondul pictural portocaliu, uneori cu nuante rosii, este decorat cu benzi late sau înguste, dispuse paralel, vertical, oblic sau orizontal, de culoare rosie, cãrãmizie- roscatã sau albã. Pe unele fragmente benzile cãrãmiziu-roscate sunt combinate. În sectiunea B a apãrut în contextul ceramicii Petresti douã rãzuitoare si o lamã de silex, precum si o râsnitã fragmentarã, ca si fragmente osteologice.
Interes aparte prezintã descoperirea unei locuinte Petresti în sectiunea D, care suprapune resturi arheologice Cris. Pentru a o dezveli în întregime a fost lãrgitã sectiunea prin douã casete de 6 X 6m. Conturul locuintei, delimitatã de masa compactã de chirpic, o înscrie într-o formã aproximativ dreptunghiularã. În interiorul ei, coltul sud-estic, o groapã de provizii, conicã, continea numeroase fragmente ceramice Petresti, o râsnitã si resturi osteologice arse partial. O vatrã de foc, plasatã în coltul opus, avea inventar al aceleati culturi.
Descoperirile arheologice din perimetrul comunei Batos("Gledinel", Goreni-"Tormas") dovedesc, asadar, existenta acum circa 4000 de ani î.e.n. a unor comunitãti tribale neolitice care practicau o economie mixtã, complexã (cultivatori de plante, crescãtori de animale, mestesugari), specificã epocii.
Activitatea acestor comunitãti va fi continuatã de membrii triburilor perioadei de tranzitie de la epoca neoliticã la epoca bronzului, sesizatã în descoperirile din unele puncte topografice. Astfel, în hotarul Batosului, pe vârful dealului "Cetate"(745m altitudine), s-au gãsit fragmente ceramice din cultura Cotofanei. Forma însãsi a dealului, fortificat cu val si sant, terasat pe pantele de nord, este specificã creatorilor acestei culturi.
La iesirea din comunã, în terasa inferioarã a Lutului, M. Câmpeanu a descoperit fortuit, în primãvara anului 1971, trei vase(amfore) din cultura Cotofenei (azi în pãstrarea colectiei scolii generale din Dedrad).
În asezarea de pe terasa "Gledinel" nivelul cultural Petresti este suprapus de o asezare Cotofeni. În stratul cenusiu-deschis, care contine vestigiile culturii Cotofeni, resturile materiale sunt foarte numeroase(fig7), fragmentarã, are în majoritatea ei(peste 83%) un decor ce constã din incizii, benzi hasurate, incizii dezordonate(Besenstrich), ciupituri etc. Pe ornamentul incizat(linii, benzi, crestãturi s.a.) sunt aplicate boabe de linte(LinsenKeramik).
Ca si motivistica, si tipologia ceramicii Cotofeni este la fel de diversã. Din profilele unor fragmente se constatã cã predominã vasele mici, cestile cu buza oblicã, adesea crestatã, strãchinile, oalele cu dimensiuni mijlocii. Câteva fragmente apartin unor amfore cu douã torti. Douã vase miniaturale (cesti) întregesc repertoriul formelor vaselor.
Cercetarea terasei a dus la concluzia cã urmele culturii Cotofeni depãsesc aria asezãrii în care au stat si creat comunitãtile anterioare, creatorii culturii Cotofeni locuind si panta terasei, pe care se gãsesc numeroase resturi arheologice.
Din epoca bronzului se cunosc de la Goreni, din valea Logicului, din dreapta drumului ce duce spre Logic, fragmente ceramice. Asemenea fragmente s-au descoperit si în vatra satului, în grãdina cooperatorului Ioan Cîmpeanu (nr.262). In asezarea de la " Gledinel"-Batos, în stratul de la suprafatã, de humus actual, au iesit la ivealã numeroase fragmente ceramice apartinând fie culturii Sighisoara-wietenberg, fie altor culturi ale bronzului târziu.
Dacã urmele epocii bronzului sunt mai sporadice, evident datoritã faptului cã cercetãrile fãcute pânã acum au fost sumare, în schimb, epoca fierului este mai bogat reprezentatã.
Prima perioadã a epocii (Hallstatt) este atestatã prin fragmente ceramice, descoperite pe terasa " Gledinel"; ele apartin Hallstatt-ului timpuriu, specific cu o ceramicã neagrã de aspect metalic, canelatã, sau cenusie, cu fragmente de vase cu torti cu butoni, ce se înscrie în repertoriul culturii Noua. De la Goreni, din aceeasi vale a Logigului, ca si din grãdina aceluiasi cooperator, provin de asemenea fragmente ceramice din prima perioadã a epocii fierului. Ceramicã asemãnãtoare si resturi de zgurã s-au descoperit întâmplãtor si la iesirea din sat, în stânga drumului care duce la Dedrad, pe platoul aproape plan, numit de localnici " La cruce ".
Sub viile Dedradului s-a gãsit o abundentã ceramicã hallstattianã de culoare neagrã si brunã, lustruitã, cu caneluri paralele si orizontale.
In acest punct, în primãvara anului 1965, efectuându-se lucrãri pentru vie a fost gãsitã o groapã de provizii, ce continea circa 50 kg. de grâu carbonizat. Fragmentele de vase, asociate descoperirii, o dateazã la sfârsitul epocii fierului.
Din prima perioadã a epocii fierului, fãrã a se preciza punctul topografic, literatura arheologicã mentioneazã descoperirea la Dedrad a 5 brãtãri de bronz si a unei rotite de bronz ( Muzeul Brukenthal din Sibiu: inv.12.041-12.045), iar de la Batos, de asemenea fãrã a se mentiona locul, descoperirea a trei brãtãri de bronz, a unor fragmente ceramice, precum si a 25 mãrgele din pastã, datate în perioada Hallstatt (Muzeul Brukenthal, Sibiu, inv. nr. 88/1894).
Piesele au fost descoperite în anul 1894, în via unui locuitor din Batos, vie situatã la circa 450 m N-NE de comunã, si au apartinut, probabil, unui mormânt de femeie.
Mãrgelele din pastã (Muzeul Brukenthal,Sibiu,inv.nr.13022), ornamentate cu "ochiuri de pãun " bicrome, executate din cercuri concentrice de culoare albastrã si albã care se alterneazã unele au fondul galben-brun, altele fondul verde. Tipologic, ele sunt diferite.
Cele trei brãtãri (12.034) au o formã ovalã, cu capetele suprapuse sau deschise: una dintre ele fragmentarã pãstreazã un ornament ce constã din douã perechi de linii incizate apropiate.
În cadrul epocii se plaseazã si descoperirea la Batos a douã morminte scitice. Primul mormânt, de înhumatie, a fost descoperit în 1924, în viile din hotarul "Neue Halde". Inventarul lui, donat de locuitorul Albert Klemens din Batos muzeului Brukenthal din Sibiu (inv. nr. 264/ 1924), se compune din:
a) fragmentele unui vas mare "scitic"(inv.nr.10228);
b) douã vârfuri de lance din fier(inv.nr.10222;fig.11/1-2) fragmentare, de diverse lungimi;
c) 60 de vârfuri de sãgeti din bronz din care au intrat în Muzeul Brukental din Sibiu un numãr de 57, prezente într-o tipologie variatã din care: 14 erau cu trei muchii, cu o fatã perforatã; 13 bucãti erau identice, dar erau neperforate; 10 piese erau cu douã muchii si aripile profilate etc.
Inventarul mormântului îl dateazã spre sfârsitul secolului al VI-lea î.e.n., mai precis în secolul al V-lea î.e.n. Al doilea mormânt a fost descoperit în august 1964, la circa 4 km. vest de comunã, în punctul topografic "Lotul Dumbrava",cu prilejul lucrãrilor agricole în livada I.A.S.-lui. Scheletul, întins pe spate, orientat în directia VSE-ENE, aflat la adâncimea de circa 40-50 cm, avea ca inventar: un vas de lut, mare, care a fost distrus, 40-50 vârfuri de sãgeti de bronz, un pumnal (akinakes) de fier.
Inventarul, recuperat de muzeul de istorie din Cluj, nu explicã dacã mormântul descoperit era plan si dacã era izolat (ceea ce pare mai sigur) sau fãcea parte dintr-o necropolã.
Vârfurile de sãgeti, în majoritatea lor întregi au tubul de înmãnusare lung si câte un orificiu lateral. Din cele întregi, unele au o formã ovalã alungitã si imitã frunza de laur; tipologic sunt cu douã sau trei aripioare.
Akinakes-ul(pumnalul) de fier are garda cordiformã si mânerul terminat cu antene. Degradat, el pãstreazã doar o parte a mânerului cu antenele, garda cordiformã cu cei doi lobi si cea mai mare parte a lamei, care are douã tãisuri si nervurã medianã.
Vasul, care a fost în asociatia inventarului, fragmentat si reconstituit, avea o formã probabil bitronconicã. De culoare neagrã, cu nuante gãlbui, el a avut suprafata lustruitã cu slip.
Inventarul, în ansamblul sãu, încadreazã acest mormânt, prin analogii(Cipãu, Crisrtesti s.a.) în prima jumãtate a secolului al VI-lea î.e.n.
Prezenta celor douã morminte scitice de la Batos, chiar dacã ele ar fi izolate în aria comunei, nu surprinde dacã luãm în considerare cã marea majoritate a descoperirilor scitice sunt situate pe râul Mures sau în imediata lui apropiere.
II. Spatiul comunei Batos în antichitate
Firul vietii istorice a fost legat în spatiul geografic al comunei Batos de vestigiile sporadice ale culturii dacice, prezentã în asezarea de la "Gledinel", prin fragmente ceramice. S-ar putea ca cele douã morminte de incineratie cu urnã, descoperite, la vest de Dedrad, lângã grajdurile C.A.P., în dreapta drumului ce duce spre Logig, cu prilejul sãpãrii unei gropi de siloz, sa apartinã populatiei dacice libere, populatie care practica ritul incinerãrii mortilor.
Raporturile ei cu lumea exterioarã sunt oglindite si în circulatia monetarã. Monedele dace, care imitã tetradrahmele macedonene ale lui Filip al II-lea, mentionate ca descoperite pe teritoriul satului Dedrad, constituie o dovadã în plus a circulatiei monetare existente la geto-daci, precum si a stadiului în care a ajuns economia lor, intratã în circuitul de schimb.
Dar vestigiile antice care au ponderea cea mai mare, prin multitudinea lor, sunt cele romane. La Dedrad, în locul numit "Valea Lutului" s-a descoperit, pe o suprafatã de circa 10 ha,în urma unor lucrãri de rigolare, o asezare daco-romanã. Din aceastã asezare au fost scoase la suprafatã fragmente de ceramicã uzualã si de import romanã, ca si alte urme materiale(fragmente de piatrã de râsnitã, chirpic din locuinte, fusaiole, o monedã din timpul împãratului Vespasian (79). Interes deosebit prezintã însã descoperirea de la marginea satului, în apropierea dealului "În vii". Dealul, terasat si cultivat aproape în întregime cu vie, situat la est de sat, pãstreazã rãmãsitele unei asezãri din perioada romanã, din care au iesit la ivealã fragmente ceramice, pietre de râsnitã, chirpic etc.
Aici s-a dezgropat în primãvara anului 1964, în timpul lucrãrilor de rigolare, un depozit de piese de fier întrebuintate la plug, împreunã cu fragmente ceramice.
Obiectele care formau depozitul se aflau la 0,40m adâncime pe o suprafatã de circa 0,50X 0,50m. Cu prilejul sãpãturii de salvare din martie 1965 în asezare, care fuseserã distrusã de lucrãrile de rigolare în anii precedenti, s-a mai gãsit un manson utilizat în fixarea unuia din brãzdarele descoperite.
În structura actualã, depozitul se compune din: 5 fiere de plug, un cutit de plug si un manson de fier. Patru fire de plug au aceeasi formã, ele fiind deosebite doar prin dimensiuni. Astfel, fiecare este prevãzut cu un cui de fixare în partea superioarã. Al cincilea fier de plug are lama usor rotunjitã la vârf si ea se lãrgeste spre partea superioarã.
Cutitul de plug, format dintr-o lamã solidã, triunghiularã, se lãrgeste treptat spre partea superioarã, parte care se fixa în lemn. El prezintã pe toatã lungimea o usoarã curburã, mai pronuntatã în partea superioarã.
Piesele ca cele din depozitul de la Dedrad, nu apar în spatiul tãrii noastre mai de vreme de a doua jumãtate a secolului al II-lea î.e.n. Ele cunosc o largã rãspândire în teritoriul geto-dacic în secolele I î.e.n.-I e.n.
Cercetãrile actuale subliniazã cã dupã cucerirea Daciei de cãtre romani brãzdarul de plug de tip dacic continuã a fi folosit si în Dacia si în afara ei pânã în secolul III e.n. În sudul Dunãrii brãzdarul de plug dacic este utilizat pânã în epoca feudalã.
De origine probabil elenisticã, împrumutate direct sau prin filierã tracã, brãzdarele de plug dacice puteau sã apartinã fie unui proprietar înstãrit localnic, autohton, fie unui colonist sud-dunãrean, care a adus sau a confectionat pe loc piesele, dupã prototipul celor cunoscute si utilizate în sudul Dunãrii.
Brãzdarul de plug roman a putut pãtrunde în Dacia si înainte de cucerirea romanã, în secolul I e.n.; se cunosc si alte unelte agricole care au intrat în spatiul daciei preromane. Dupã cucerirea Daciei noul tip de brãzdar, roman, introdus si utilizat pe scarã largã, s-a impus si generalizat prin randamentul sãu superior.
În cazul când s-ar dovedi cã brãzdarele de plug dacice au apartinut proprietarilor autohtoni, descoperirea ar avea o dublã semnificatie istoricã. În primul rând, ea ar documenta în od evident prezenta în epoca romanã a populatiei dacice aici, la Dedrad(doveditã de altfel arheologic în zona Reghinului); în al doilea rând, descoperirea ar evidentia limpede cã, un anumit timp, daci si-au mentinut în timpul stãpânirii romane, mai cu seamã în agriculturã, traditionalele lor unelte de muncã ce nu au fost înlocuite decât mai târziu si treptat de produsele similare romane mai perfectionate si cu o eficientã superioarã. Fragmentele ceramice descoperite în zona depozitului, de culoare rosie, putine din ele de culoare cenusie, datate în secolele II-III, nu pot clarifica si nici completa în mãsura cuvenitã problemele etnicului depozitului.
Urme romane bogate existã si în asezarea de la "Gledinel"-Batos. În ansamblul materialelor descoperite aici, fragmentele ceramice romane au densitatea cea mai mare. Ceramica romanã, lucratã la roatã, foarte bine arsã, în majoritatea ei de culoare rosie este de facturã provincialã. Factura pastei, decorul si tipologia o înscriu în repertoriul clasic al acestei perioade.
Sub aspectul tipologiei formei, fragmentele ceramice descoperite sunt diferite. Desi este evidentã diversitatea lor, ele definesc prin profil forma cãrei categorii apartin. Putem reconstitui, prin profil, strãchini, în diverse variante, cupe mici, cele mai multe cu fundul inelar, bine marcat. De asemenea, în repertoriul formelor mai intrã oale, cãni si urcioare. Ornamentul unor vase, aproape identic, constã din douã, trei, patru sau chiar cinci caneluri înguste, care înconjoarã vasul sub gât; la altele gãsim buza canelatã. Tortile, care s-au pãstrat fragmentare, de dimensiuni diferite , sunt în marea lor majoritate plate si împãrtite în sens longitudinal, prin caneluri, în douã, trei sau patru portiuni.
Urme romane s-au gãsit si spre nord-est de Goreni, la locul numit "Stupini". Aici au fost descoperite, cu prilejul unor lucrãri de instalatii, fragmente ceramice si bucãti de chirip ars.
Perioada prefeudalã, insuficient cercetatã si în perimetrul comunei Batos pânã în momentul de fatã, are vestigii de culturã materialã. Literatura arheologicã mentioneazã descoperirea la Batos a unui vas de lut piriform, lucrat la roatã, datat în veacurile IV-V e.n. El a fost descoperit la circa 50 m NV de mormântul scitic de la "Lotul Dumbrava". Prevãzut cu o singurã toartã, vasul avea culoarea cenusie, era bine ars, iar pasta lui avea în compozitie pietricele si nisip.
Pe terasa "Gledinel" au fost culese de la suprafatã de asemenea fragmente ceramice prefeudale. Unele par a fi apartinut unor vase-borcan, lucrate din pastã amestecatã cu nisip, de culoare cenusie brunã, cu corpul mai zvelt sau mai bombat. Ornamentul lor constã din linii orizontale si în val, în felurite combinatii, trasate sau cu pieptenele sau cu betisorul. La fragmentele descoperite predominã ornamentul format din linii orizontale cu o bandã de linii în val în jurul gâtului. Un fragment are decorul format din linii orizontale, iar altul numai din benzi de linii în val. Forma decorului le-ar data în secolele IX-X.
XXX
Descoperirile arheologice din aria comunei Batos subliniate sumar si selectiv au o evidentã valoare istoricã, întrucât documenteazã o lungã continuitate de viatã (neolitic-feudalism) dovedind, chiar lacunar, permanenta vie si densã în istorie a acestui spatiu de tarã.
Pe mãsurã ce cercetarea perimetrului Batosului se va amplifica, pe mãsurã ce sondajele si sãpãturile arheologice se vor extinde, se va putea reconstitui tot mai veridic imaginea vie a trecutului strãvechi si vechi a comunei, si prin ea si a spatiului geografic limitrof.
Vestigiile care mai sunt în tainita pãmântului comunei, pe care le postulãm, vor întregi si completa, atunci când vor fi scoase "la viatã", istoria acestui trecut îndepãrtat si frãmântat.
Desi izvoarele documentare mentioneazã comuna Batos si satele apartinãtoare acesteia numai cu începutul secolului al XIII-lea, urmele culturii materiale descoperite în perimetrul comunei fie întâmplãtor, fie prin cercetãri si sãpãturi sistematice sumare, atestã o continuitate de viatã multimilenarã, care se esaloneazã cronologic din epoca neoliticã pânã în perioada feudalã timpurie.
Numeroase, deocamdatã asemenea urme documentare nu reflectã însã decât într-o mãsurã restrânsã bogãtia si varietatea materialului arheologic, care se pãstreazã încã în subsolul comunei Batos. Necercetarea exhaustivã arheologicã a perimetrului comunei, ca si insuficienta sondajelor si sãpãturilor arheologice explicã imaginea incompletã ce o avem încã asupra trecutului strãvechi si vechi al comunei.
Cu toate aceste carente, literatura arheologicã atestã începuturile vietii omenesti în epoca neoliticã.
Fãrã a fi precizat punctele topografice, literatura arheologicã a mentionat descoperirea întâmplãtoare la Batos a mai multor topoare neolitice de cuartit, de dimensiuni variate, unele confectionate în formã de inimã. Piesele se pãstrau în colectia fostului gimnaziu din Reghin, însã în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial s-au pierdut.
În hotarul satului Goreni, în punctul topografic "Tormas", situat lângã valea Uilii, dintr-o asezare de lungã duratã, cu o suprafatã de circa 2 ha, au iesit la ivealã, tot întâmplãtor, fragmente ceramice neolitice, probabil din culturile Cris si Petresti, asociate cu topoare si dãlti de piatrã, cu lame de silex si obsidianã, chirpici, râsnite, fusaiole, fragmente de statuete, etc.
Dar, deocamdatã, în spatiul comunei, epoca neoliticã este mai bine ca oriunde atestatã la Batos, în punctul topografic numit de localnici "Gledinel", în care s-au efectuat sãpãturi sistematice în toamna anului 1972 si în vara anului 1973 de cãtre studentii anului II ai sectiei istorie-geografie de la institutul pedagogic de 3 ani din Târgu-Mures, sub conducerea lectorului Valeriu Lazãr.
Aici pe terasa "Gledinel", situatã la circa 2 km nord de localitate, între valea Lutului si stânga soselei ce duce spre Bistrita, în apropierea bornei care delimiteazã cele douã judete, s-a descoperit o asezare arheologicã pe o suprafatã de circa 4-5 ha. Terasa are în general o formã platã. Doar spre sosea, în extremitatea ei nord-esticã, ea îmbracã forma unei pante, tot mai pronuntate, pe care apele de siroire o spalã continuu, luându-i stratul vegetal pe care îl depun pe terasa propriu-zisã.
Pe aceastã terasã inferioarã a Lutului, platã, tractorul rãscolind stratul vegetal, cu prilejul lucrãrilor de primãvarã(1972), a scos la ivealã vestigii arheologice care demonstrau, prin factura lor, o continuitate de viatã multimilenarã. Densitatea si varietatea lor, a determinat deschiderea santierului arheologic.
Pentru stabilirea succesiunii depunerilor arheologice s-a trasat initial, în apropierea marginii de vest a terasei o sectiune(A) cu dimensiunile de 15mX 2m, orientatã nord-est. Ulterior au mai fost deschise încã douã sectiuni (B,C), cu aceleasi dimensiuni. Sectiunea a doua (B), paralelã cu cea dintâi, a fost deschisã la o depãrtare de 15 m cu intentia de a se verifica prin ea dacã terasa are aceeasi depunere(stratigraficã) geologicã si arheologicã. A treia sectiune(C), cu aceeasi orientare la 75 m spre est, urmãrea sã verifice atât stratigrafia asezãrii, cât si limitele acesteia. O ultimã sectiune (D) de 20X2m, deschisã la circa 117 m nord de sectiunea a doua, la limita de nord a terasei, trebuia sã lãmureascã dacã existã si aici depuneri arheologice.
Întrucât asezarea depãsea în întindere sectiunile anului 1972, în 1973 au mai fost deschise douã sectiuni(E,F) cu dimensiunile de 15X2 m, pentru a preciza limitele asezãrii. Suprafata totalã a terenului sãpat(210 ) a reusit sã lãmureascã în mare parte, prin sectiunile deschise, factura vestigiilor arheologice si succesiunea lor cronologicã. Prezenta si importanta acestor vestigii impun astãzi, neîndoielnic, înscrierea terasei "Gledinel" de la Batos în repertoriul arheologic al tãrii.
Cercetarea a arãtat cã succesiunea stratigraficã în general aceeasi în toate sectiunile si cã ea nu prezintã perturbãri pe verticalã. Pendulãri în grosimea depunerilor se constatã în sectiunile C,E,F, datoritã actiunii apelor care au mãcinat continuu solul(sectiunile sunt situate la limita unde începe panta, de aceea depunerile sunt mult mai subtiri). si sectiunea D are în extremitatea ei nordicã depuneri cu grosime diferitã.
Succesiunea stratigraficã o reflectã cel mai concludent profilele peretilor sectiunii B, aflate în centrul terasei. Pe verticalã, de sus în jos, existã: un strat vegetal actual, de humus negru, afânat(0-18cm),urmat de un strat cenusiu-deschis, dens, compact(18-36cm). Sub acest strat urmeazã un altul gãlbui-cãrãmiziu, subtire(36-42cm), steril din punct de vedere arheologic, care suprapune un altul, negru, zgrunturos, granulat(42-90cm), la baza inferioarã a cãruia se aflã pãmântul galben nederanjat, amestecat în masa de pietris( bolovãnis), calcar, gresie, marmurã.
O cercetare mai amplã si de mai lungã duratã ar putea fireste nuanta stratigrafia asezãrii în sensul determinãrii si definirii unor niveluri stratigrafice si cultural-arheologice în plus. În linii generale, stratigrafia pe verticalã si vestigiile ei rãmân deocamdatã asa cum au fost evidentiate de sãpãturile arheologice de pânã acum.
Materialul descoperit determinatoriu în lãmurirea succesiunii cronologice a vestigiilor arheologice îl constituie ceramica. Ea aratã cã asezarea de pe "Gledinel" începe în epoca neoliticã; ca vechime, ea îi fixeazã începuturile în neoliticul timpuriu.
La bazã si în stratul negru, zgrunturos, granulat s-a descoperit ceramicã apartinând celei mai vechi culturi neolitice din România, Cris. Pânã la descoperirea acesteia la "Gledinel" -Batos, cultura Cris era cunoscutã în bazinul intracarpatic doar în 32 localitãti. În aria judetului Mures ea a fost atestatã numai la Cipãu, Iernut, Moresti, Târgu Mures si Dedrad.
Ceramica descoperitã, fragmentarã, din acest strat se încadreazã sub aspect tehnologic în douã mari categorii: una cuprinzând o ceramicã primitivã, o alta- mai finã. Prima categorie, cea mai numeroasã, are o pastã grosolanã în compozitia cãreia intrã pleavã sau pãioase tocate. Peretii fragmentelor, grosi, sunt acoperiti cu un strat mai gros sau mai subtire de slip de culori diferite (negru, rosu-cãrãmiziu), care pe alocuri s-a decojit, datoritã actiunii acizilor solului. Arderea ceramicii este slabã si insuficientã, asa cum se vede în structura ei. Ceramica finã are, în schimb, un lustru pe întreaga suprafatã, o ardere mai bunã. Peretii fragmentelor de vase sunt mai subtiri si mai rezonanti. Miezul de pleavã din pastã sau lipseste sau este într-o cantitate mai micã, iar culoarea este mai variatã.
Unele fragmente permit, prin profilul lor, reconstituirea unor forme ca: cesti, strãchini (globulare, calotã sfericã), "cupe cu picior". Meritã a fi semnalatã descoperirea a douã vase mari de provizii, fragmentare, dar întregibile, globulare, cu gât cilindric, gãsite în limita de jos a sectiunilor (A,D), din care unul într-o vatrã de locuintã(D), vase apartinând categoriei ceramicii grosolane.
Ornamentica ceramicii este de asemenea variatã. Unele fragmente sunt decorate cu motive în relief(brâuri alveolare împodobite prin gropite fãcute cu vârful degetelor sau îmbucãtãtite, dispuse variat; butoni rotunzi, plati; vârci), ca si cu motive adâncite(alveolare, ornament foarte rãspândit, unele semilunare, dispuse pe diverse pãrti ale vasului) etc. În stratul ceramicii Cris s-a descoperit de asemenea un bogat si divers material osteologic(încã nedeterminat) si litic, atipic.
Concluzia sumarã care se desprinde din analiza întregului inventar descoperit este aceea cã el, materialul, apartine fazei târzii a culturii Cris.
În partea superioarã a stratului, peste cultura Cris s-a suprapus o altã culturã a neoliticului- Petresti, documentatã de asemenea prin ceramicã. Alãturi de ceramica de uz gospodãresc, care are în structura ei o pastã grosolanã arsã la rosu sau de culoare cenusie, sãpãturile au scos la ivealã o ceramicã finã, pictatã. Fondul pictural portocaliu, uneori cu nuante rosii, este decorat cu benzi late sau înguste, dispuse paralel, vertical, oblic sau orizontal, de culoare rosie, cãrãmizie- roscatã sau albã. Pe unele fragmente benzile cãrãmiziu-roscate sunt combinate. În sectiunea B a apãrut în contextul ceramicii Petresti douã rãzuitoare si o lamã de silex, precum si o râsnitã fragmentarã, ca si fragmente osteologice.
Interes aparte prezintã descoperirea unei locuinte Petresti în sectiunea D, care suprapune resturi arheologice Cris. Pentru a o dezveli în întregime a fost lãrgitã sectiunea prin douã casete de 6 X 6m. Conturul locuintei, delimitatã de masa compactã de chirpic, o înscrie într-o formã aproximativ dreptunghiularã. În interiorul ei, coltul sud-estic, o groapã de provizii, conicã, continea numeroase fragmente ceramice Petresti, o râsnitã si resturi osteologice arse partial. O vatrã de foc, plasatã în coltul opus, avea inventar al aceleati culturi.
Descoperirile arheologice din perimetrul comunei Batos("Gledinel", Goreni-"Tormas") dovedesc, asadar, existenta acum circa 4000 de ani î.e.n. a unor comunitãti tribale neolitice care practicau o economie mixtã, complexã (cultivatori de plante, crescãtori de animale, mestesugari), specificã epocii.
Activitatea acestor comunitãti va fi continuatã de membrii triburilor perioadei de tranzitie de la epoca neoliticã la epoca bronzului, sesizatã în descoperirile din unele puncte topografice. Astfel, în hotarul Batosului, pe vârful dealului "Cetate"(745m altitudine), s-au gãsit fragmente ceramice din cultura Cotofanei. Forma însãsi a dealului, fortificat cu val si sant, terasat pe pantele de nord, este specificã creatorilor acestei culturi.
La iesirea din comunã, în terasa inferioarã a Lutului, M. Câmpeanu a descoperit fortuit, în primãvara anului 1971, trei vase(amfore) din cultura Cotofenei (azi în pãstrarea colectiei scolii generale din Dedrad).
În asezarea de pe terasa "Gledinel" nivelul cultural Petresti este suprapus de o asezare Cotofeni. În stratul cenusiu-deschis, care contine vestigiile culturii Cotofeni, resturile materiale sunt foarte numeroase(fig7), fragmentarã, are în majoritatea ei(peste 83%) un decor ce constã din incizii, benzi hasurate, incizii dezordonate(Besenstrich), ciupituri etc. Pe ornamentul incizat(linii, benzi, crestãturi s.a.) sunt aplicate boabe de linte(LinsenKeramik).
Ca si motivistica, si tipologia ceramicii Cotofeni este la fel de diversã. Din profilele unor fragmente se constatã cã predominã vasele mici, cestile cu buza oblicã, adesea crestatã, strãchinile, oalele cu dimensiuni mijlocii. Câteva fragmente apartin unor amfore cu douã torti. Douã vase miniaturale (cesti) întregesc repertoriul formelor vaselor.
Cercetarea terasei a dus la concluzia cã urmele culturii Cotofeni depãsesc aria asezãrii în care au stat si creat comunitãtile anterioare, creatorii culturii Cotofeni locuind si panta terasei, pe care se gãsesc numeroase resturi arheologice.
Din epoca bronzului se cunosc de la Goreni, din valea Logicului, din dreapta drumului ce duce spre Logic, fragmente ceramice. Asemenea fragmente s-au descoperit si în vatra satului, în grãdina cooperatorului Ioan Cîmpeanu (nr.262). In asezarea de la " Gledinel"-Batos, în stratul de la suprafatã, de humus actual, au iesit la ivealã numeroase fragmente ceramice apartinând fie culturii Sighisoara-wietenberg, fie altor culturi ale bronzului târziu.
Dacã urmele epocii bronzului sunt mai sporadice, evident datoritã faptului cã cercetãrile fãcute pânã acum au fost sumare, în schimb, epoca fierului este mai bogat reprezentatã.
Prima perioadã a epocii (Hallstatt) este atestatã prin fragmente ceramice, descoperite pe terasa " Gledinel"; ele apartin Hallstatt-ului timpuriu, specific cu o ceramicã neagrã de aspect metalic, canelatã, sau cenusie, cu fragmente de vase cu torti cu butoni, ce se înscrie în repertoriul culturii Noua. De la Goreni, din aceeasi vale a Logigului, ca si din grãdina aceluiasi cooperator, provin de asemenea fragmente ceramice din prima perioadã a epocii fierului. Ceramicã asemãnãtoare si resturi de zgurã s-au descoperit întâmplãtor si la iesirea din sat, în stânga drumului care duce la Dedrad, pe platoul aproape plan, numit de localnici " La cruce ".
Sub viile Dedradului s-a gãsit o abundentã ceramicã hallstattianã de culoare neagrã si brunã, lustruitã, cu caneluri paralele si orizontale.
In acest punct, în primãvara anului 1965, efectuându-se lucrãri pentru vie a fost gãsitã o groapã de provizii, ce continea circa 50 kg. de grâu carbonizat. Fragmentele de vase, asociate descoperirii, o dateazã la sfârsitul epocii fierului.
Din prima perioadã a epocii fierului, fãrã a se preciza punctul topografic, literatura arheologicã mentioneazã descoperirea la Dedrad a 5 brãtãri de bronz si a unei rotite de bronz ( Muzeul Brukenthal din Sibiu: inv.12.041-12.045), iar de la Batos, de asemenea fãrã a se mentiona locul, descoperirea a trei brãtãri de bronz, a unor fragmente ceramice, precum si a 25 mãrgele din pastã, datate în perioada Hallstatt (Muzeul Brukenthal, Sibiu, inv. nr. 88/1894).
Piesele au fost descoperite în anul 1894, în via unui locuitor din Batos, vie situatã la circa 450 m N-NE de comunã, si au apartinut, probabil, unui mormânt de femeie.
Mãrgelele din pastã (Muzeul Brukenthal,Sibiu,inv.nr.13022), ornamentate cu "ochiuri de pãun " bicrome, executate din cercuri concentrice de culoare albastrã si albã care se alterneazã unele au fondul galben-brun, altele fondul verde. Tipologic, ele sunt diferite.
Cele trei brãtãri (12.034) au o formã ovalã, cu capetele suprapuse sau deschise: una dintre ele fragmentarã pãstreazã un ornament ce constã din douã perechi de linii incizate apropiate.
În cadrul epocii se plaseazã si descoperirea la Batos a douã morminte scitice. Primul mormânt, de înhumatie, a fost descoperit în 1924, în viile din hotarul "Neue Halde". Inventarul lui, donat de locuitorul Albert Klemens din Batos muzeului Brukenthal din Sibiu (inv. nr. 264/ 1924), se compune din:
a) fragmentele unui vas mare "scitic"(inv.nr.10228);
b) douã vârfuri de lance din fier(inv.nr.10222;fig.11/1-2) fragmentare, de diverse lungimi;
c) 60 de vârfuri de sãgeti din bronz din care au intrat în Muzeul Brukental din Sibiu un numãr de 57, prezente într-o tipologie variatã din care: 14 erau cu trei muchii, cu o fatã perforatã; 13 bucãti erau identice, dar erau neperforate; 10 piese erau cu douã muchii si aripile profilate etc.
Inventarul mormântului îl dateazã spre sfârsitul secolului al VI-lea î.e.n., mai precis în secolul al V-lea î.e.n. Al doilea mormânt a fost descoperit în august 1964, la circa 4 km. vest de comunã, în punctul topografic "Lotul Dumbrava",cu prilejul lucrãrilor agricole în livada I.A.S.-lui. Scheletul, întins pe spate, orientat în directia VSE-ENE, aflat la adâncimea de circa 40-50 cm, avea ca inventar: un vas de lut, mare, care a fost distrus, 40-50 vârfuri de sãgeti de bronz, un pumnal (akinakes) de fier.
Inventarul, recuperat de muzeul de istorie din Cluj, nu explicã dacã mormântul descoperit era plan si dacã era izolat (ceea ce pare mai sigur) sau fãcea parte dintr-o necropolã.
Vârfurile de sãgeti, în majoritatea lor întregi au tubul de înmãnusare lung si câte un orificiu lateral. Din cele întregi, unele au o formã ovalã alungitã si imitã frunza de laur; tipologic sunt cu douã sau trei aripioare.
Akinakes-ul(pumnalul) de fier are garda cordiformã si mânerul terminat cu antene. Degradat, el pãstreazã doar o parte a mânerului cu antenele, garda cordiformã cu cei doi lobi si cea mai mare parte a lamei, care are douã tãisuri si nervurã medianã.
Vasul, care a fost în asociatia inventarului, fragmentat si reconstituit, avea o formã probabil bitronconicã. De culoare neagrã, cu nuante gãlbui, el a avut suprafata lustruitã cu slip.
Inventarul, în ansamblul sãu, încadreazã acest mormânt, prin analogii(Cipãu, Crisrtesti s.a.) în prima jumãtate a secolului al VI-lea î.e.n.
Prezenta celor douã morminte scitice de la Batos, chiar dacã ele ar fi izolate în aria comunei, nu surprinde dacã luãm în considerare cã marea majoritate a descoperirilor scitice sunt situate pe râul Mures sau în imediata lui apropiere.
II. Spatiul comunei Batos în antichitate
Firul vietii istorice a fost legat în spatiul geografic al comunei Batos de vestigiile sporadice ale culturii dacice, prezentã în asezarea de la "Gledinel", prin fragmente ceramice. S-ar putea ca cele douã morminte de incineratie cu urnã, descoperite, la vest de Dedrad, lângã grajdurile C.A.P., în dreapta drumului ce duce spre Logig, cu prilejul sãpãrii unei gropi de siloz, sa apartinã populatiei dacice libere, populatie care practica ritul incinerãrii mortilor.
Raporturile ei cu lumea exterioarã sunt oglindite si în circulatia monetarã. Monedele dace, care imitã tetradrahmele macedonene ale lui Filip al II-lea, mentionate ca descoperite pe teritoriul satului Dedrad, constituie o dovadã în plus a circulatiei monetare existente la geto-daci, precum si a stadiului în care a ajuns economia lor, intratã în circuitul de schimb.
Dar vestigiile antice care au ponderea cea mai mare, prin multitudinea lor, sunt cele romane. La Dedrad, în locul numit "Valea Lutului" s-a descoperit, pe o suprafatã de circa 10 ha,în urma unor lucrãri de rigolare, o asezare daco-romanã. Din aceastã asezare au fost scoase la suprafatã fragmente de ceramicã uzualã si de import romanã, ca si alte urme materiale(fragmente de piatrã de râsnitã, chirpic din locuinte, fusaiole, o monedã din timpul împãratului Vespasian (79). Interes deosebit prezintã însã descoperirea de la marginea satului, în apropierea dealului "În vii". Dealul, terasat si cultivat aproape în întregime cu vie, situat la est de sat, pãstreazã rãmãsitele unei asezãri din perioada romanã, din care au iesit la ivealã fragmente ceramice, pietre de râsnitã, chirpic etc.
Aici s-a dezgropat în primãvara anului 1964, în timpul lucrãrilor de rigolare, un depozit de piese de fier întrebuintate la plug, împreunã cu fragmente ceramice.
Obiectele care formau depozitul se aflau la 0,40m adâncime pe o suprafatã de circa 0,50X 0,50m. Cu prilejul sãpãturii de salvare din martie 1965 în asezare, care fuseserã distrusã de lucrãrile de rigolare în anii precedenti, s-a mai gãsit un manson utilizat în fixarea unuia din brãzdarele descoperite.
În structura actualã, depozitul se compune din: 5 fiere de plug, un cutit de plug si un manson de fier. Patru fire de plug au aceeasi formã, ele fiind deosebite doar prin dimensiuni. Astfel, fiecare este prevãzut cu un cui de fixare în partea superioarã. Al cincilea fier de plug are lama usor rotunjitã la vârf si ea se lãrgeste spre partea superioarã.
Cutitul de plug, format dintr-o lamã solidã, triunghiularã, se lãrgeste treptat spre partea superioarã, parte care se fixa în lemn. El prezintã pe toatã lungimea o usoarã curburã, mai pronuntatã în partea superioarã.
Piesele ca cele din depozitul de la Dedrad, nu apar în spatiul tãrii noastre mai de vreme de a doua jumãtate a secolului al II-lea î.e.n. Ele cunosc o largã rãspândire în teritoriul geto-dacic în secolele I î.e.n.-I e.n.
Cercetãrile actuale subliniazã cã dupã cucerirea Daciei de cãtre romani brãzdarul de plug de tip dacic continuã a fi folosit si în Dacia si în afara ei pânã în secolul III e.n. În sudul Dunãrii brãzdarul de plug dacic este utilizat pânã în epoca feudalã.
De origine probabil elenisticã, împrumutate direct sau prin filierã tracã, brãzdarele de plug dacice puteau sã apartinã fie unui proprietar înstãrit localnic, autohton, fie unui colonist sud-dunãrean, care a adus sau a confectionat pe loc piesele, dupã prototipul celor cunoscute si utilizate în sudul Dunãrii.
Brãzdarul de plug roman a putut pãtrunde în Dacia si înainte de cucerirea romanã, în secolul I e.n.; se cunosc si alte unelte agricole care au intrat în spatiul daciei preromane. Dupã cucerirea Daciei noul tip de brãzdar, roman, introdus si utilizat pe scarã largã, s-a impus si generalizat prin randamentul sãu superior.
În cazul când s-ar dovedi cã brãzdarele de plug dacice au apartinut proprietarilor autohtoni, descoperirea ar avea o dublã semnificatie istoricã. În primul rând, ea ar documenta în od evident prezenta în epoca romanã a populatiei dacice aici, la Dedrad(doveditã de altfel arheologic în zona Reghinului); în al doilea rând, descoperirea ar evidentia limpede cã, un anumit timp, daci si-au mentinut în timpul stãpânirii romane, mai cu seamã în agriculturã, traditionalele lor unelte de muncã ce nu au fost înlocuite decât mai târziu si treptat de produsele similare romane mai perfectionate si cu o eficientã superioarã. Fragmentele ceramice descoperite în zona depozitului, de culoare rosie, putine din ele de culoare cenusie, datate în secolele II-III, nu pot clarifica si nici completa în mãsura cuvenitã problemele etnicului depozitului.
Urme romane bogate existã si în asezarea de la "Gledinel"-Batos. În ansamblul materialelor descoperite aici, fragmentele ceramice romane au densitatea cea mai mare. Ceramica romanã, lucratã la roatã, foarte bine arsã, în majoritatea ei de culoare rosie este de facturã provincialã. Factura pastei, decorul si tipologia o înscriu în repertoriul clasic al acestei perioade.
Sub aspectul tipologiei formei, fragmentele ceramice descoperite sunt diferite. Desi este evidentã diversitatea lor, ele definesc prin profil forma cãrei categorii apartin. Putem reconstitui, prin profil, strãchini, în diverse variante, cupe mici, cele mai multe cu fundul inelar, bine marcat. De asemenea, în repertoriul formelor mai intrã oale, cãni si urcioare. Ornamentul unor vase, aproape identic, constã din douã, trei, patru sau chiar cinci caneluri înguste, care înconjoarã vasul sub gât; la altele gãsim buza canelatã. Tortile, care s-au pãstrat fragmentare, de dimensiuni diferite , sunt în marea lor majoritate plate si împãrtite în sens longitudinal, prin caneluri, în douã, trei sau patru portiuni.
Urme romane s-au gãsit si spre nord-est de Goreni, la locul numit "Stupini". Aici au fost descoperite, cu prilejul unor lucrãri de instalatii, fragmente ceramice si bucãti de chirip ars.
Perioada prefeudalã, insuficient cercetatã si în perimetrul comunei Batos pânã în momentul de fatã, are vestigii de culturã materialã. Literatura arheologicã mentioneazã descoperirea la Batos a unui vas de lut piriform, lucrat la roatã, datat în veacurile IV-V e.n. El a fost descoperit la circa 50 m NV de mormântul scitic de la "Lotul Dumbrava". Prevãzut cu o singurã toartã, vasul avea culoarea cenusie, era bine ars, iar pasta lui avea în compozitie pietricele si nisip.
Pe terasa "Gledinel" au fost culese de la suprafatã de asemenea fragmente ceramice prefeudale. Unele par a fi apartinut unor vase-borcan, lucrate din pastã amestecatã cu nisip, de culoare cenusie brunã, cu corpul mai zvelt sau mai bombat. Ornamentul lor constã din linii orizontale si în val, în felurite combinatii, trasate sau cu pieptenele sau cu betisorul. La fragmentele descoperite predominã ornamentul format din linii orizontale cu o bandã de linii în val în jurul gâtului. Un fragment are decorul format din linii orizontale, iar altul numai din benzi de linii în val. Forma decorului le-ar data în secolele IX-X.
XXX
Descoperirile arheologice din aria comunei Batos subliniate sumar si selectiv au o evidentã valoare istoricã, întrucât documenteazã o lungã continuitate de viatã (neolitic-feudalism) dovedind, chiar lacunar, permanenta vie si densã în istorie a acestui spatiu de tarã.
Pe mãsurã ce cercetarea perimetrului Batosului se va amplifica, pe mãsurã ce sondajele si sãpãturile arheologice se vor extinde, se va putea reconstitui tot mai veridic imaginea vie a trecutului strãvechi si vechi a comunei, si prin ea si a spatiului geografic limitrof.
Vestigiile care mai sunt în tainita pãmântului comunei, pe care le postulãm, vor întregi si completa, atunci când vor fi scoase "la viatã", istoria acestui trecut îndepãrtat si frãmântat.
Colectia Mihail Câmpeanu
În primãvara anului 1976, patrimoniul Muzeului judetean Mures s-a îmbogãtit cu noi piese în urma donatiei gratuite fãcute de familia prof. Mihail M. Câmpeanu din Dedrad, Jud. Mures, cu o colectie, care cuprinde obiecte diverse(arheologice, carte, documente etc.), unele de o realã valoare stiintificã.
Personalitate de seamã a vietii culturale muresene, Mihail M. Câmpeanu si-a împletit în bogata sa activitate, dragostea si pasiunea fatã de trecutul preistoric si istoric al meleagurilor muresene, prin adunarea si constituirea în colectie a numeroase documente culturale, îndeosebi vestigii arheologice menite sã contribuie la documentarea continuitãtii si permanentei multimilenare a poporului român în aceastã zonã a tãrii.
Rod al activitãtii de o viatã, colectia "Mihail M. Câmpeanu" are în ponderea sa numeroase materiale arheologice strânse din aproape douãzeci de puncte, unele inedite, din zona Dedrad-Reghin, vestigii care se esaloneazã cronologic din epoca neoliticã pânã în perioada feudalismului târziu.
Prezentãm selectiv materialul arheologic mai deosebit, din colectia "Mihail M. Câmpeanu".
Piese din piatrã cioplitã
În hotarul satului Goreni, în dreapta pârâului Lut, în apropierea Vãii Uilii(punctul "Tormas"), pe o terasã joasã s-au descoperit rãmãsitele unei asezãri neolitice, cu bogat si divers material. În cercetarea evolutiei istorice a procesului de productie al strãvechilor triburi neolitice care au locuit în aceastã zonã (com. Batos), cele mai grãitoare indicii le aduc uneltele utilizate în economia vremii. Din rândul acestora, larg reprezentate sunt piesele din silex, dintre care amintim douã nuclee de culoare brunã-cafenie, unul de formã cilindricã, de mari dimensiuni(pl. LVII/13; nr.inv. 6198) precum si alte 57 de piese tot din silex, 5 de culoare galbenã(pl. LVII/1-5; nr.inv. 6176,6178,6182,6186,6196). Un numãr de douã piese prezintã urme de ardere (pl. LVII/8-9; nr.inv. 6157,6189), având o culoare cenusiu-albi-cioasã, restul pieselor prezentându-se în culori ce variazã de la cenusiu la brun-cafeniu. Tipologic acest inventar este format din lame cu o portiune lustruitã (pl.LVII/9,15,17,18 nr. inv. 6154, 6205,6207; pl. LVIII/18,24,29,30; nr.inv.6191, 6143,6164,6177), piese geometrice trapeziforme (pl. LVII/1-3,8,10,11,nr. inv. 6183,6252;pl. LVII/1-3,5,9; nr.inv.6170,6171,6188,6197,6250), gratoare (pl. LVII/3,4,7,10,19,20: nr.inv. 6152,6161,6183,6200;pl.LVIII/7,8,13,15,17,33-38; nr.inv. 6153, 6195,6192 ,6167,6169,6202,6199,6162,6185,6174,6307), lame denticulate (pl.LVII/16;nr. 6155;pl. LVIII/4,10,23; nr.inv 6150,6187,6190), având una sau mai multe nervuri dorsale, dispuse longitudinal, cu laturile tesite si tãioase, obtinute prin tehnica percutiei directe simple, sau prin cioplirea pe "nicovalã".
Amestecate cu piesele din silex mai întâlnim patru piese mici din obsidianã, douã gratoare (pl. LVIII/39-40º nr.inv. 6146,6147) si douã lame denticulate(pl. LVIII/41-42; nr.inv. 6151,6194).
Multimea aschiilor si a lamelor din silex si obsidianã rezultate din prelucrare ne indicã cioplirea uneltelor la fata locului. Alãturi de acestea existã în colectie si 9 piese din granit, puternic aschiate, lucioase, de culoare cenusie(pl. LIX/1-9; nr.inv. 6251,6184,6166,6126,6158,6203,6124,6123,6125) si piese de bazalt cenusiu, din care lame(pl. LIX/10-13,18,19,25,26; nr.inv. 6139, 6129, 6137, 6135, 6130, 6134, 6138,6136), nuclee(pl. LIX/23-24; nr.inv. 6201,6204) si alte piese de diferite forme geometrice.
II. Piese din piatrã slefuitã
Tot din punctul "Tormas" provin câteva frecãtoare-slefuite pentru unelte din piatrã, un slefuitor pentru ascutitul uneltelor din os, mãciuci si un tipar-valvã pentru turnat podoabe, datat din epoca bronzului, acesta din urmã gãsit la vest de Dedrad, în punctul "Pãsune". (pl. LX/1; nr.inv.6083, 6084, 6085, 6086, 6087,6088,6107,6081,6082,6106).
O categorie inportantã din întregul inventar o reprezintã mai multe topoare întregi si fragmentare (pl. LX/3 a-b), pe care le prezentãm mai jos:
1. Fragment topor, rupt pe linia gãurii de înmãnusare, cu ceafa latã, patrulaterã, fatetat si bine slefuit, vârful ascutit, din andezit (pl. LXI/1, nr.inv. 6071).
2. Fragment din ceafa unui topor-panã, rupt în zona gãurii de înmãnusare, ceafa rotunjitã, dublu fatetat, din andezit cenusiu (pl. LXI/2; nr.inv.6068).
3. Fragment topor panã, rupt pe linia gãurii de înmãnusare, cu muchia rotunjitã si slefuitã, din bazalt cenusiu(pl. LXI/3,nr.inv. 6063).
4. Topor fragmentar, tip panã, pãstreazã numai zona centralã cu o micã urmã a gãurii de înmãnusare, muchia rotunjitã, din sist cristalin(pl. LXI/4, nr. inv.6077).
5. Fragment topor panã, cu gaura de înmãnusare în partea superioarã, ceafa latã, patrulaterã, cu un început de perforare lateralã, din sist cristalin verzui(pl. LXI/5, nr.inv.6075).
6. Fragment topor panã, plat, de formã triunghiularã, cu gaura de înmãnusare în partea superioarã, ascutit la vârf, muchiile rotunjite, din granit roscat(pl. LXI/6, nr.inv. 6073).
7. Fragment topor cu ceafa rotunjitã, de dimensiuni mijlocii, rupt în zona gãurii de înmãnusare, din bazalt cenusiu(pl. LXII/1, nr.inv.6066).
8. Topor scund, specific culturii Cotofenie, cu ceafa arcuitã, gaura de înmãnusaere dispusã aproape central, stirbit pe una din fete, granit negru(pl. LXII/2, nr.inv. 6060).
9. Topor cu ceafa ascutitã, profil naviform, fin slefuit, rupt în douã pe linia gãurii de înmãnusare, bazalt(pl. LXII/3,nr inv. 6070).
10. Fragment topor-ciocan, nefinisat, bazalt(pl. LXII/4,nr. inv.6072).
11. Fragment topor-baros, tãisul rotunjit, ceafa latã, rupt în regiunea gãurii de înmãnusare, din porfir granitic brun-roscat(pl. LXII/5, nr.inv. 6061).
12. Topor panã de formã triunghiularã, cu gaura de înmãnusare în partea superioarã, fetele neprelucrate, din granit cenusiu-închis(pl. LXII/6, nr.inv. 6069).
13. Fragment topor calapod(?) sau cute, de dimensiuni mari, din gresie (pl. LXII/7, nr.inv.6062).
14. Fragment topor calapod(?) sau cute de dimensiuni reduse, din gresie(pl. LXII/8,nr.inv. 6089).
15. Topor plat, neperforat, de mãrime mijlocie, formã trapezoidalã, fatetat, bine lustruit, din bazalt(pl. LXIII/1, nr.inv. 6078).
16. Fragment topor, formã trapezoidalã, fãrã gaurã de înmãnusaere, în sectiune destul de gros, sectionat longitudinal, din bazalt(pl. LXIII/2, nr.inv. 6074).
17. Fragment topor panã, din bazalt. Situatie inversã ca la cel precedent, fiind rupt pe linia gãurii de înmãnusare, s-a pãstrat numai partea superioarã a cefei, unde s-au început douã noi perforãri pe fetele opuse(pl. LXIII/3, nr. inv. 6076).
18. Fragment topopr panã, cu ceafa patrulaterã, având gaura de înmãnusare în apropierea cefei, cu început de nouã perforare în partea superioarã, pe ambele fete, din bazalt cenusiu(pl. LXIII/4, nr.inv. 6080).
19. Fragment topor cu ceafa pãtratã, fetele bine marcate, slefuit fin, cu multe crãpãturi, din andezit (pl. LXIV/1, nr.inv.6067).
20. Fragment topor cu ceafa pãtratã, gaura de înmãnusare neterminatã, dublu fatetat, vârful rotunjit, andezit cenusiu(pl. LXIV/2, nr.inv.6065).
21. Fragment din ceafa unui topor plat, rupt în regiunea gãurii de înmãnusare. Întreagã, piesa avea o formã alungitã cu ceafa rotunjitã, bine slefuit, din serpentinã verzuie, cu o pigmentatie naturalã mai închisã(pl. LXIV/3, nr.inv.6081/1).
22. Piesã grosolanã, nefinisatã, cu un început de dublã perforare, din andezit cenusiu(pl. LXIV/4, nr.inv. 6064).
Alãturi de aceste piese din piatrã slefuitã, mai existã râsnise si frecãtoare, unele de formã ovalã, cu o fatã usor scobitã, adâncitã, pe care se puneau boabele de cereale(pl. LX/2; nr.inv. 6287/1-6).
III. Piese din metal
La vest de Batos s-au descoperit mai multe piese din bronz, dintre care amintim: un vârf de lance rupt pe una din pãrti (L=10,9 cm,Æ gãurii de fixare 1,8 cm; pl. LXV/2, nr.inv. 6282), din epoca fierului (Hallstatt B), patru vârfuri de sãgeti scitice, de formã conicã, cu trei aripioare, fãrã dulie si spin, caracteristice ariei nord-pontice(pl. LXV/1, nr.inv 6270/1-4), si trei pandative semisferice, în formã de cosulet, folosite pentru ornamentarea hamului cailor, piese care apar frecvent începând din a doua jumãtate a secolului al VI-lea î.e.n. în mormintele scitice din nordul Mãrii Negre (pl. LXV/1, nr. inv. 6271/1-3).
Depozitul de unelte agricole din fier, din perioada daco-romanã, descoperit la Dedrad în aprilie 1964, a intrat, de asemenea, în colectie, fiind donat odatã cu ea, Muzeului judetean Mures.
Din perioada feudalã mentionãm un vârf de sulitã(L=12,9 cm) si un fragment dintr-o zãbalã aplatizatã, ambele piese din fier, fiind puternic corodate(pl. LXV/2, nr. inv. 6283-6284).
Numismatica este prezentatã în colectie, prin câteva monede, dintre care se remarcã o piesã emisã de împãratul Titus Flavius Vespasianus în anul 79 e.n. Moneda, din argint, fragmentatã în patru, are legenda pe avers: IMP(erator) T(itus) CAESAR VESPASIANUS AUG(ustus), capul împãratului, încununat cu Luri,privind spre dreapta, iar pe revers: TR(ibunicia) POT(estate) VIII CO(n) S(ul) VII, inscriptie ce încadreazã un personaj cu bustul dezvelit, sprijinit în genunchiul drept privind spre stânga. Pe cap sustine un trofeu, în stânga cãruia se gãsesc douã sãbii încrucisate, iar în dreapta un scut(pl. LXVI/1, nr.inv. 6267). Alte patru monede sunt feudale: douã (1,5 grosi), din argint, au fost emise de Sigismund al III-lea, regele Poloniei, in 1623 (pl. LXVI/2-3, nr.inv. 6268/1-2), alta(6 creiþari) din argint, emisã de Leopold I în 1676, în Silezia(pl. LXVI/4, nr.inv. 6268/3), una din bronz (10 polture) emisã de Francisc Rákóczi al II-lea în 1705(pl. LXVI/5, nr.inv. 6268/4).
IV. Ceramicã
Un loc important în materialul arheologic descoperit în vechea asezare neoliticã din "Tormas" îl ocupã ceramica. Cel mai vechi strat de culturã pus în evidentã cu ajutorul ceramicii, apartine culturii Cris, culturã care stã la baza neoliticului de pe teritoriul României. Fragmentele ceramice descoperite provin de la vase de mari dimensiuni, unele cu picior înalt în formã de soclu, de culoare rosieticã, fiind lucrate dintr-o pastã împurã, lutul având în compozitia sa o cantitate apreciabilã de plevã si nisip fin (pl. LXVII/1, nr.inv. 6281/1-4).
Pe acest strat cultural s-a dezvoltat mai târziu o asezare cu ceramicã de tip Petresti (pl. LXVII/1, nr. inv. 6280/1,6,9,10,16,17). Materialul ceramic descoperit dovedeste o interferentã dintre cultura Petresti, caracteristicã bazinului mijlociu al Muresului si cultura Ariusd, caracteristicã pentru estul Transilvaniei, cu influente Tisa si Baden.
Din perioada neoliticã mai mentionãm un interesant capac de vas, de formã rotundã, din ceramicã risie cu trei gãuri pentru fixare (pl. LXVII/2, nr.inv. 6264), câteva greutãti pentru rãzboiul de tesut vertical (pl. LXVII/3), precum si prâsnele de fus, din lut, de diferite forme si mãrimi (pl. LXVII/4),fapt care ne indicã practicarea torsului si a tesutului de cãtre triburile neolitice de la Goreni,Dedrad si Batos.
Plastica este reprezentatã prin idoli si fragmente de idoli, precum si din fragmente de figurine. Remarcãm un idol feminin, în pozitie cvasi-sezândã, având forme steatopige(pl. LXVII/5), nr. inv. 6108), douã fragmente de idoli de formã tetraedicã, cu ochii puternic marcati prin douã linii incizate, nasul fiind realizat prin impresiunea lutului cu douã degete în zona pometilor obrajilor.
În perioada de tranzitie spre epoca bronzului, pe fondul culturii Petresti s-a dezvoltat o ceramicã caracteristicã culturii Cotofenei, material bogat reprezentat în cadrul inventarului ceramic. Din rândul acestuia remarcãm trei vase-urcior de culoare cenusiu-închis, cu corpul bombat si buza rãsfrântã, unul dintre ele având toarta supraînãltatã(pl. LXVIII/1, nr.inv. 6254-6256). Ele sunt ornamentate cu benzi incizate vertical, în cadrul cãrora s-a utilizat motivul "ramurii de brad", unul din vase având si toarta ornamentatã cu mici incizii, iar altul, neornamentat, are o toartã-buton orientatã în sus.
Puncte cu descoperiri Cotofeni s-au mai identificat la vest de Dedrad, lângã grajdul C.A.P., la nord de Batos, lângã cursul pârâului Lut si la nord-est de Batos, pe terasa de la"Cetate".
Pe teritoriul comunei Batosau continuat sã existe asezãri statornice si în epoca bronzului. Astfel, pe vechiul fond Cotofeni apar vase ceramice caracteristice culturii Schneckenberg si Wietenberg, douã asemenea asezãri fiind identificate în hotarul satului Dedrad, pe valea Logigului.
Din perioada de început a epocii fierului(Hallstatt. A) remarcãm ceramica neagrã si brunã, lustruitã, decoratã cu caneluri paralele orizontale, descoperitã în asezarea de sub viile Dedradului spre Goreni si pe valea Logigului (pl. LXVIII/2, nr.inv. 6279/1,2,9,10,13,14,16). Tot în viile Dedradului, în anul 1965, la 0,70 m adâncime s-a gãsit, într-o groapã sãpatã ocazional, alãturi de pãmânt ars, o mare cantitate de grâu carbonizat si fragmente ceramice din vase caracteristice sfârsitului primei epoci a fierului, Hallstatt D. Pasta acestor fragmente contine ca degresant nisip si pietricele mãrunte, iar fragmentele sunt decorate cu un brâu alveolar înalt, cu alveolele puternic reliefate (pl. LXVIII/4, nr. inv. 6290/1,2,10). Remarcãm aici un vas miniatural de forma unui butoias(pl. LXVIII/4, nr.inv. 6290/13).
La Dedrad, în vecinãtatea castrului roman de la Brâncovenesti, cu prilejul lucrãrilor agricole s-a descoperit o asezare daco-romanã, de unde au fost scoase fragmente ceramice dacice (pl. LXIX/1, nr . inv. 6290/14-16) si romane (pl. LXIX/2, nr. inv. 6286/4,25,29,41,76,82,90). Ceramica dacicã rudimentarã, de culoare cenusie, este neglijent lucratã manual, dintr-un lut cu multe impuritãti ce alcãtuiesc degresantul, fragmentele descoperite fãcând parte din vase mari, cu profilul aproape drept, ornamentate sub buzã cu un brâu în relief, cu alveole neregulate fãcute cu degetul. Un alt fragment descoperit face parte dintr-un vas miniatural, rupt în douã longitudinal, de culoare cenusie (î:4 cm, Æ buzei 3 cm, Æ fund 2 cm). Ceramica romanã de culoare roscatã este confectionatã dintr-o pastã finã, bine arsã. Remarcãm un vas miniatural cu toartã, cu corpul puternic bombat, buza evazatã, având ca decor douã linii orizontale incizate, amplasate aproximativ în mijloc(î: 5,5 cm, Æ buzei 4,2 cm,Æ fund 2,2 cm, l.max.5,7 cm) si un fund inelar de strachinã, având la suprafatã un slip rosu-cãrniu, probabil imitatie "terra sigillata" de tip Cristesti(pl. LXIX/2).
Continuitatea populatiei daco-romane în timpul migratiilor si existenta unor asezãri statornice în perioada prefeudalã, este atestatã pe teritoriul comunei Batos prin descoperirile arheologice de lângã grajdurile C.A.P. Batos, unde s-a identificat o asezare din sec. IV e.n. de tipul Sântana de Mures
(pl. LXX/1, nr. inv. 62689/9,14,19 ºi 6274/1,3,10,13,14,19).
În punctul "La cruce", între Dedrad si Goreni, este atestatã o altã asezare din sec. V. E.n. de unde s-a recuperat un vas expus în Muzeul judetean Mures din Târgu-Mures.
Ceramicã prefeudalã din secolele VII-IX a fost gãsitã lângã viile din Dedrad si "Tormas" în cantitãti considerabile (pl. LXX/2, nr.inv. 6277/1-4,6275/1-8). Cea din sec. VII nu mai prezintã finetea caracteristicã perioadelor anterioare, e lucratã manual si ornamentatã cu incizii adânci. Ceramica din sec VIII-IX, brunã-rosie, cu nisip în compozitia pastei, este decoratã cu brâuri de linii subtiri în val, multe fragmente provenind de la vase mari cu buza evazatã, îngustã si subtire.
Sãpãturile efectuate la Batos-"Cetate" si "Tormas" au scos la ivealã bordeie si ceramicã din secolele X-XII(6), de culoare cenusie negricioasã sau brun-roscatã, decoratã cu linii paralele orizontale, sau cu benzi în val, uneori linii în val sau incizii fãcute cu unghia; au, de asemenea, buza rãsfrântã, rotunjitã sau tãiatã (pl. LXX/3, nr.inv. 6276/1-6, 6236).
Prin aceastã succintã prezentare a pãrtii arheologice din colectia "Mihgail M. Câmpeanu", am încercat sã punem în valoare o colectie formatã cu multã pasiune, catalogatã de însusi fondatorul ei, în mod exemplar, fapt ce faciliteazã interpretarea fenomenelor arheologice din zona studiatã. Colectiile de acest gen, înjghebate cu multã competentã si exigentã stiintificã, realizate prin cercetãri de suprafatã, întregesc în mod fericit sãpãturile sistematice întreprinse în diferite zone, constituind un exemplu demn de urmat pentru cadrele didactice de specialitate din mediul rural.
Personalitate de seamã a vietii culturale muresene, Mihail M. Câmpeanu si-a împletit în bogata sa activitate, dragostea si pasiunea fatã de trecutul preistoric si istoric al meleagurilor muresene, prin adunarea si constituirea în colectie a numeroase documente culturale, îndeosebi vestigii arheologice menite sã contribuie la documentarea continuitãtii si permanentei multimilenare a poporului român în aceastã zonã a tãrii.
Rod al activitãtii de o viatã, colectia "Mihail M. Câmpeanu" are în ponderea sa numeroase materiale arheologice strânse din aproape douãzeci de puncte, unele inedite, din zona Dedrad-Reghin, vestigii care se esaloneazã cronologic din epoca neoliticã pânã în perioada feudalismului târziu.
Prezentãm selectiv materialul arheologic mai deosebit, din colectia "Mihail M. Câmpeanu".
Piese din piatrã cioplitã
În hotarul satului Goreni, în dreapta pârâului Lut, în apropierea Vãii Uilii(punctul "Tormas"), pe o terasã joasã s-au descoperit rãmãsitele unei asezãri neolitice, cu bogat si divers material. În cercetarea evolutiei istorice a procesului de productie al strãvechilor triburi neolitice care au locuit în aceastã zonã (com. Batos), cele mai grãitoare indicii le aduc uneltele utilizate în economia vremii. Din rândul acestora, larg reprezentate sunt piesele din silex, dintre care amintim douã nuclee de culoare brunã-cafenie, unul de formã cilindricã, de mari dimensiuni(pl. LVII/13; nr.inv. 6198) precum si alte 57 de piese tot din silex, 5 de culoare galbenã(pl. LVII/1-5; nr.inv. 6176,6178,6182,6186,6196). Un numãr de douã piese prezintã urme de ardere (pl. LVII/8-9; nr.inv. 6157,6189), având o culoare cenusiu-albi-cioasã, restul pieselor prezentându-se în culori ce variazã de la cenusiu la brun-cafeniu. Tipologic acest inventar este format din lame cu o portiune lustruitã (pl.LVII/9,15,17,18 nr. inv. 6154, 6205,6207; pl. LVIII/18,24,29,30; nr.inv.6191, 6143,6164,6177), piese geometrice trapeziforme (pl. LVII/1-3,8,10,11,nr. inv. 6183,6252;pl. LVII/1-3,5,9; nr.inv.6170,6171,6188,6197,6250), gratoare (pl. LVII/3,4,7,10,19,20: nr.inv. 6152,6161,6183,6200;pl.LVIII/7,8,13,15,17,33-38; nr.inv. 6153, 6195,6192 ,6167,6169,6202,6199,6162,6185,6174,6307), lame denticulate (pl.LVII/16;nr. 6155;pl. LVIII/4,10,23; nr.inv 6150,6187,6190), având una sau mai multe nervuri dorsale, dispuse longitudinal, cu laturile tesite si tãioase, obtinute prin tehnica percutiei directe simple, sau prin cioplirea pe "nicovalã".
Amestecate cu piesele din silex mai întâlnim patru piese mici din obsidianã, douã gratoare (pl. LVIII/39-40º nr.inv. 6146,6147) si douã lame denticulate(pl. LVIII/41-42; nr.inv. 6151,6194).
Multimea aschiilor si a lamelor din silex si obsidianã rezultate din prelucrare ne indicã cioplirea uneltelor la fata locului. Alãturi de acestea existã în colectie si 9 piese din granit, puternic aschiate, lucioase, de culoare cenusie(pl. LIX/1-9; nr.inv. 6251,6184,6166,6126,6158,6203,6124,6123,6125) si piese de bazalt cenusiu, din care lame(pl. LIX/10-13,18,19,25,26; nr.inv. 6139, 6129, 6137, 6135, 6130, 6134, 6138,6136), nuclee(pl. LIX/23-24; nr.inv. 6201,6204) si alte piese de diferite forme geometrice.
II. Piese din piatrã slefuitã
Tot din punctul "Tormas" provin câteva frecãtoare-slefuite pentru unelte din piatrã, un slefuitor pentru ascutitul uneltelor din os, mãciuci si un tipar-valvã pentru turnat podoabe, datat din epoca bronzului, acesta din urmã gãsit la vest de Dedrad, în punctul "Pãsune". (pl. LX/1; nr.inv.6083, 6084, 6085, 6086, 6087,6088,6107,6081,6082,6106).
O categorie inportantã din întregul inventar o reprezintã mai multe topoare întregi si fragmentare (pl. LX/3 a-b), pe care le prezentãm mai jos:
1. Fragment topor, rupt pe linia gãurii de înmãnusare, cu ceafa latã, patrulaterã, fatetat si bine slefuit, vârful ascutit, din andezit (pl. LXI/1, nr.inv. 6071).
2. Fragment din ceafa unui topor-panã, rupt în zona gãurii de înmãnusare, ceafa rotunjitã, dublu fatetat, din andezit cenusiu (pl. LXI/2; nr.inv.6068).
3. Fragment topor panã, rupt pe linia gãurii de înmãnusare, cu muchia rotunjitã si slefuitã, din bazalt cenusiu(pl. LXI/3,nr.inv. 6063).
4. Topor fragmentar, tip panã, pãstreazã numai zona centralã cu o micã urmã a gãurii de înmãnusare, muchia rotunjitã, din sist cristalin(pl. LXI/4, nr. inv.6077).
5. Fragment topor panã, cu gaura de înmãnusare în partea superioarã, ceafa latã, patrulaterã, cu un început de perforare lateralã, din sist cristalin verzui(pl. LXI/5, nr.inv.6075).
6. Fragment topor panã, plat, de formã triunghiularã, cu gaura de înmãnusare în partea superioarã, ascutit la vârf, muchiile rotunjite, din granit roscat(pl. LXI/6, nr.inv. 6073).
7. Fragment topor cu ceafa rotunjitã, de dimensiuni mijlocii, rupt în zona gãurii de înmãnusare, din bazalt cenusiu(pl. LXII/1, nr.inv.6066).
8. Topor scund, specific culturii Cotofenie, cu ceafa arcuitã, gaura de înmãnusaere dispusã aproape central, stirbit pe una din fete, granit negru(pl. LXII/2, nr.inv. 6060).
9. Topor cu ceafa ascutitã, profil naviform, fin slefuit, rupt în douã pe linia gãurii de înmãnusare, bazalt(pl. LXII/3,nr inv. 6070).
10. Fragment topor-ciocan, nefinisat, bazalt(pl. LXII/4,nr. inv.6072).
11. Fragment topor-baros, tãisul rotunjit, ceafa latã, rupt în regiunea gãurii de înmãnusare, din porfir granitic brun-roscat(pl. LXII/5, nr.inv. 6061).
12. Topor panã de formã triunghiularã, cu gaura de înmãnusare în partea superioarã, fetele neprelucrate, din granit cenusiu-închis(pl. LXII/6, nr.inv. 6069).
13. Fragment topor calapod(?) sau cute, de dimensiuni mari, din gresie (pl. LXII/7, nr.inv.6062).
14. Fragment topor calapod(?) sau cute de dimensiuni reduse, din gresie(pl. LXII/8,nr.inv. 6089).
15. Topor plat, neperforat, de mãrime mijlocie, formã trapezoidalã, fatetat, bine lustruit, din bazalt(pl. LXIII/1, nr.inv. 6078).
16. Fragment topor, formã trapezoidalã, fãrã gaurã de înmãnusaere, în sectiune destul de gros, sectionat longitudinal, din bazalt(pl. LXIII/2, nr.inv. 6074).
17. Fragment topor panã, din bazalt. Situatie inversã ca la cel precedent, fiind rupt pe linia gãurii de înmãnusare, s-a pãstrat numai partea superioarã a cefei, unde s-au început douã noi perforãri pe fetele opuse(pl. LXIII/3, nr. inv. 6076).
18. Fragment topopr panã, cu ceafa patrulaterã, având gaura de înmãnusare în apropierea cefei, cu început de nouã perforare în partea superioarã, pe ambele fete, din bazalt cenusiu(pl. LXIII/4, nr.inv. 6080).
19. Fragment topor cu ceafa pãtratã, fetele bine marcate, slefuit fin, cu multe crãpãturi, din andezit (pl. LXIV/1, nr.inv.6067).
20. Fragment topor cu ceafa pãtratã, gaura de înmãnusare neterminatã, dublu fatetat, vârful rotunjit, andezit cenusiu(pl. LXIV/2, nr.inv.6065).
21. Fragment din ceafa unui topor plat, rupt în regiunea gãurii de înmãnusare. Întreagã, piesa avea o formã alungitã cu ceafa rotunjitã, bine slefuit, din serpentinã verzuie, cu o pigmentatie naturalã mai închisã(pl. LXIV/3, nr.inv.6081/1).
22. Piesã grosolanã, nefinisatã, cu un început de dublã perforare, din andezit cenusiu(pl. LXIV/4, nr.inv. 6064).
Alãturi de aceste piese din piatrã slefuitã, mai existã râsnise si frecãtoare, unele de formã ovalã, cu o fatã usor scobitã, adâncitã, pe care se puneau boabele de cereale(pl. LX/2; nr.inv. 6287/1-6).
III. Piese din metal
La vest de Batos s-au descoperit mai multe piese din bronz, dintre care amintim: un vârf de lance rupt pe una din pãrti (L=10,9 cm,Æ gãurii de fixare 1,8 cm; pl. LXV/2, nr.inv. 6282), din epoca fierului (Hallstatt B), patru vârfuri de sãgeti scitice, de formã conicã, cu trei aripioare, fãrã dulie si spin, caracteristice ariei nord-pontice(pl. LXV/1, nr.inv 6270/1-4), si trei pandative semisferice, în formã de cosulet, folosite pentru ornamentarea hamului cailor, piese care apar frecvent începând din a doua jumãtate a secolului al VI-lea î.e.n. în mormintele scitice din nordul Mãrii Negre (pl. LXV/1, nr. inv. 6271/1-3).
Depozitul de unelte agricole din fier, din perioada daco-romanã, descoperit la Dedrad în aprilie 1964, a intrat, de asemenea, în colectie, fiind donat odatã cu ea, Muzeului judetean Mures.
Din perioada feudalã mentionãm un vârf de sulitã(L=12,9 cm) si un fragment dintr-o zãbalã aplatizatã, ambele piese din fier, fiind puternic corodate(pl. LXV/2, nr. inv. 6283-6284).
Numismatica este prezentatã în colectie, prin câteva monede, dintre care se remarcã o piesã emisã de împãratul Titus Flavius Vespasianus în anul 79 e.n. Moneda, din argint, fragmentatã în patru, are legenda pe avers: IMP(erator) T(itus) CAESAR VESPASIANUS AUG(ustus), capul împãratului, încununat cu Luri,privind spre dreapta, iar pe revers: TR(ibunicia) POT(estate) VIII CO(n) S(ul) VII, inscriptie ce încadreazã un personaj cu bustul dezvelit, sprijinit în genunchiul drept privind spre stânga. Pe cap sustine un trofeu, în stânga cãruia se gãsesc douã sãbii încrucisate, iar în dreapta un scut(pl. LXVI/1, nr.inv. 6267). Alte patru monede sunt feudale: douã (1,5 grosi), din argint, au fost emise de Sigismund al III-lea, regele Poloniei, in 1623 (pl. LXVI/2-3, nr.inv. 6268/1-2), alta(6 creiþari) din argint, emisã de Leopold I în 1676, în Silezia(pl. LXVI/4, nr.inv. 6268/3), una din bronz (10 polture) emisã de Francisc Rákóczi al II-lea în 1705(pl. LXVI/5, nr.inv. 6268/4).
IV. Ceramicã
Un loc important în materialul arheologic descoperit în vechea asezare neoliticã din "Tormas" îl ocupã ceramica. Cel mai vechi strat de culturã pus în evidentã cu ajutorul ceramicii, apartine culturii Cris, culturã care stã la baza neoliticului de pe teritoriul României. Fragmentele ceramice descoperite provin de la vase de mari dimensiuni, unele cu picior înalt în formã de soclu, de culoare rosieticã, fiind lucrate dintr-o pastã împurã, lutul având în compozitia sa o cantitate apreciabilã de plevã si nisip fin (pl. LXVII/1, nr.inv. 6281/1-4).
Pe acest strat cultural s-a dezvoltat mai târziu o asezare cu ceramicã de tip Petresti (pl. LXVII/1, nr. inv. 6280/1,6,9,10,16,17). Materialul ceramic descoperit dovedeste o interferentã dintre cultura Petresti, caracteristicã bazinului mijlociu al Muresului si cultura Ariusd, caracteristicã pentru estul Transilvaniei, cu influente Tisa si Baden.
Din perioada neoliticã mai mentionãm un interesant capac de vas, de formã rotundã, din ceramicã risie cu trei gãuri pentru fixare (pl. LXVII/2, nr.inv. 6264), câteva greutãti pentru rãzboiul de tesut vertical (pl. LXVII/3), precum si prâsnele de fus, din lut, de diferite forme si mãrimi (pl. LXVII/4),fapt care ne indicã practicarea torsului si a tesutului de cãtre triburile neolitice de la Goreni,Dedrad si Batos.
Plastica este reprezentatã prin idoli si fragmente de idoli, precum si din fragmente de figurine. Remarcãm un idol feminin, în pozitie cvasi-sezândã, având forme steatopige(pl. LXVII/5), nr. inv. 6108), douã fragmente de idoli de formã tetraedicã, cu ochii puternic marcati prin douã linii incizate, nasul fiind realizat prin impresiunea lutului cu douã degete în zona pometilor obrajilor.
În perioada de tranzitie spre epoca bronzului, pe fondul culturii Petresti s-a dezvoltat o ceramicã caracteristicã culturii Cotofenei, material bogat reprezentat în cadrul inventarului ceramic. Din rândul acestuia remarcãm trei vase-urcior de culoare cenusiu-închis, cu corpul bombat si buza rãsfrântã, unul dintre ele având toarta supraînãltatã(pl. LXVIII/1, nr.inv. 6254-6256). Ele sunt ornamentate cu benzi incizate vertical, în cadrul cãrora s-a utilizat motivul "ramurii de brad", unul din vase având si toarta ornamentatã cu mici incizii, iar altul, neornamentat, are o toartã-buton orientatã în sus.
Puncte cu descoperiri Cotofeni s-au mai identificat la vest de Dedrad, lângã grajdul C.A.P., la nord de Batos, lângã cursul pârâului Lut si la nord-est de Batos, pe terasa de la"Cetate".
Pe teritoriul comunei Batosau continuat sã existe asezãri statornice si în epoca bronzului. Astfel, pe vechiul fond Cotofeni apar vase ceramice caracteristice culturii Schneckenberg si Wietenberg, douã asemenea asezãri fiind identificate în hotarul satului Dedrad, pe valea Logigului.
Din perioada de început a epocii fierului(Hallstatt. A) remarcãm ceramica neagrã si brunã, lustruitã, decoratã cu caneluri paralele orizontale, descoperitã în asezarea de sub viile Dedradului spre Goreni si pe valea Logigului (pl. LXVIII/2, nr.inv. 6279/1,2,9,10,13,14,16). Tot în viile Dedradului, în anul 1965, la 0,70 m adâncime s-a gãsit, într-o groapã sãpatã ocazional, alãturi de pãmânt ars, o mare cantitate de grâu carbonizat si fragmente ceramice din vase caracteristice sfârsitului primei epoci a fierului, Hallstatt D. Pasta acestor fragmente contine ca degresant nisip si pietricele mãrunte, iar fragmentele sunt decorate cu un brâu alveolar înalt, cu alveolele puternic reliefate (pl. LXVIII/4, nr. inv. 6290/1,2,10). Remarcãm aici un vas miniatural de forma unui butoias(pl. LXVIII/4, nr.inv. 6290/13).
La Dedrad, în vecinãtatea castrului roman de la Brâncovenesti, cu prilejul lucrãrilor agricole s-a descoperit o asezare daco-romanã, de unde au fost scoase fragmente ceramice dacice (pl. LXIX/1, nr . inv. 6290/14-16) si romane (pl. LXIX/2, nr. inv. 6286/4,25,29,41,76,82,90). Ceramica dacicã rudimentarã, de culoare cenusie, este neglijent lucratã manual, dintr-un lut cu multe impuritãti ce alcãtuiesc degresantul, fragmentele descoperite fãcând parte din vase mari, cu profilul aproape drept, ornamentate sub buzã cu un brâu în relief, cu alveole neregulate fãcute cu degetul. Un alt fragment descoperit face parte dintr-un vas miniatural, rupt în douã longitudinal, de culoare cenusie (î:4 cm, Æ buzei 3 cm, Æ fund 2 cm). Ceramica romanã de culoare roscatã este confectionatã dintr-o pastã finã, bine arsã. Remarcãm un vas miniatural cu toartã, cu corpul puternic bombat, buza evazatã, având ca decor douã linii orizontale incizate, amplasate aproximativ în mijloc(î: 5,5 cm, Æ buzei 4,2 cm,Æ fund 2,2 cm, l.max.5,7 cm) si un fund inelar de strachinã, având la suprafatã un slip rosu-cãrniu, probabil imitatie "terra sigillata" de tip Cristesti(pl. LXIX/2).
Continuitatea populatiei daco-romane în timpul migratiilor si existenta unor asezãri statornice în perioada prefeudalã, este atestatã pe teritoriul comunei Batos prin descoperirile arheologice de lângã grajdurile C.A.P. Batos, unde s-a identificat o asezare din sec. IV e.n. de tipul Sântana de Mures
(pl. LXX/1, nr. inv. 62689/9,14,19 ºi 6274/1,3,10,13,14,19).
În punctul "La cruce", între Dedrad si Goreni, este atestatã o altã asezare din sec. V. E.n. de unde s-a recuperat un vas expus în Muzeul judetean Mures din Târgu-Mures.
Ceramicã prefeudalã din secolele VII-IX a fost gãsitã lângã viile din Dedrad si "Tormas" în cantitãti considerabile (pl. LXX/2, nr.inv. 6277/1-4,6275/1-8). Cea din sec. VII nu mai prezintã finetea caracteristicã perioadelor anterioare, e lucratã manual si ornamentatã cu incizii adânci. Ceramica din sec VIII-IX, brunã-rosie, cu nisip în compozitia pastei, este decoratã cu brâuri de linii subtiri în val, multe fragmente provenind de la vase mari cu buza evazatã, îngustã si subtire.
Sãpãturile efectuate la Batos-"Cetate" si "Tormas" au scos la ivealã bordeie si ceramicã din secolele X-XII(6), de culoare cenusie negricioasã sau brun-roscatã, decoratã cu linii paralele orizontale, sau cu benzi în val, uneori linii în val sau incizii fãcute cu unghia; au, de asemenea, buza rãsfrântã, rotunjitã sau tãiatã (pl. LXX/3, nr.inv. 6276/1-6, 6236).
Prin aceastã succintã prezentare a pãrtii arheologice din colectia "Mihgail M. Câmpeanu", am încercat sã punem în valoare o colectie formatã cu multã pasiune, catalogatã de însusi fondatorul ei, în mod exemplar, fapt ce faciliteazã interpretarea fenomenelor arheologice din zona studiatã. Colectiile de acest gen, înjghebate cu multã competentã si exigentã stiintificã, realizate prin cercetãri de suprafatã, întregesc în mod fericit sãpãturile sistematice întreprinse în diferite zone, constituind un exemplu demn de urmat pentru cadrele didactice de specialitate din mediul rural.
Atestarea documentarã a localitãtilor comunei Batos
Dacã perioada anticã din istoria comunei Batos o cunoastem pe baza vestigiilor arheologice descoperite în cuprinsul acestui teritoriu în cunoasterea perioadelor urmãtoare dispunem deja de niste elemente deosebit de pretioase si anume de documentele istorice care se referã si la acest spatiu de tarã.
Prima mentiune documentarã care face referire la comuna Batos o constituie actul dat de regele Ungariei, Andrei al II-lea, în anul 1228 prin care sunt confiscate mosiile banului Simeon, care participase la complotul împotriva reginei Gertruda; din acestea dãruieste magistrului Dionisie mosia numitã Sãplac ("possessionem nomine SCEPLOK"), mosie care într-o parte se mãrgineste cu satul "RADUS" (al "ad villam Radus") sat localizat pe teritoriul actualei localitãti Batos.
Localitãtile Dedrad si Uila sunt amintite pentru prima datã în documentul din 1319, dec.14, prin care fii lui Dionisie, Toma, Stefan si Desideriu împart mosiile lor ce tin de Reghin astfel încât mosiile Dedrad si Sãplac(poss. Dedraad si poss.Sceplak), împreunã cu altele din împrejurimi cad în partea magistrului Stefan, iar mosiile numite Batos si Uila (poss. Batus, poss. Veylla) împreunã cu Sãcal, Porcesti, Suseni, Luireriu s.a. revin magistrului Desideriu.
În continuare sunt atestate documentar dupã cum urmeazã:
1325 -documentul din 2 mai "poss.Zeplak".
-documentul din 2 august "Iohanneoplebano de Dedrad".
1331 -"in dicta possessione Szeplak".
1332 -Vezla
-Batus, Bacus, Sacus
-Drad, Dydrad, Dedrog.
1333 -Sceplok, Sczplak
-Veyla
-Batus
-Dydrad.
1334,1335 -Veyla, Batus, Drad
Documentele din anii 1332-1335 se referã la dijmele bisericesti.
1343- Zeeplak(- Goreni)
1345- Dedrad (protestul lui Stefan împotriva fratelui sãu, Toma)
1357- Bathus
1393- Poss. Dedragh, Dedrad, Sceplak
1417- "Blasio Siculo plebano de Bathus".
1455- Poss. Bathus, poss. Wayola
1461- Zeplak("Un registru al quinquagesimei din 1461")(Goreni)
1461- Poss. Waolla, Poss. Bathos.
1467- Poss. Wayla
1470- Poss. Seplak
1471- Plebanus de Bathus
1473- Poss. Bathws, poss. Wayala
1474- Poss. Dedradh, Dedrah; poss. Zeplak
1475- Poss. Wayolla
1483- Poss. Dedrag
1403- poss. Dedrad
1501- Zeplak, Zeplaka
1507- Oppidum Bathws
1508- Poss. Vayolla
1534-1535 - Botsch, vulgo Bootsch
1554- Vayolla
1624- birãul din Batos(scrisoarea lui Toma Debreczeny cãtre bistriteni)
1661- possessione Dedrad
1694- Batos
1720-1721- Batos, Dedrad, Szeplak, Vajola (statistica)
1733- Conscriptia lui Klein: Ujla, Bathes, Dredad, Szeplak
1750- Statistica vicarului Petru Aron: Szeplak, Dedrat
1760-1762- Statistica gen. Buccow: Szeplak cum Dedra et Buna.
1764-Bates
1785- Conscriptia: Batos, Dedrad, Szeplak, Vajola
1805- Regulatio Diocesis Transilvanicae Disunitae: Batos, Dedrad, Szeplak
1856- Batos, Batesch, Bootsch, Bates
- Dedrad, Zepling
- Szeplak, Schöndorf
- Vajola, Wela.
Prima mentiune documentarã care face referire la comuna Batos o constituie actul dat de regele Ungariei, Andrei al II-lea, în anul 1228 prin care sunt confiscate mosiile banului Simeon, care participase la complotul împotriva reginei Gertruda; din acestea dãruieste magistrului Dionisie mosia numitã Sãplac ("possessionem nomine SCEPLOK"), mosie care într-o parte se mãrgineste cu satul "RADUS" (al "ad villam Radus") sat localizat pe teritoriul actualei localitãti Batos.
Localitãtile Dedrad si Uila sunt amintite pentru prima datã în documentul din 1319, dec.14, prin care fii lui Dionisie, Toma, Stefan si Desideriu împart mosiile lor ce tin de Reghin astfel încât mosiile Dedrad si Sãplac(poss. Dedraad si poss.Sceplak), împreunã cu altele din împrejurimi cad în partea magistrului Stefan, iar mosiile numite Batos si Uila (poss. Batus, poss. Veylla) împreunã cu Sãcal, Porcesti, Suseni, Luireriu s.a. revin magistrului Desideriu.
În continuare sunt atestate documentar dupã cum urmeazã:
1325 -documentul din 2 mai "poss.Zeplak".
-documentul din 2 august "Iohanneoplebano de Dedrad".
1331 -"in dicta possessione Szeplak".
1332 -Vezla
-Batus, Bacus, Sacus
-Drad, Dydrad, Dedrog.
1333 -Sceplok, Sczplak
-Veyla
-Batus
-Dydrad.
1334,1335 -Veyla, Batus, Drad
Documentele din anii 1332-1335 se referã la dijmele bisericesti.
1343- Zeeplak(- Goreni)
1345- Dedrad (protestul lui Stefan împotriva fratelui sãu, Toma)
1357- Bathus
1393- Poss. Dedragh, Dedrad, Sceplak
1417- "Blasio Siculo plebano de Bathus".
1455- Poss. Bathus, poss. Wayola
1461- Zeplak("Un registru al quinquagesimei din 1461")(Goreni)
1461- Poss. Waolla, Poss. Bathos.
1467- Poss. Wayla
1470- Poss. Seplak
1471- Plebanus de Bathus
1473- Poss. Bathws, poss. Wayala
1474- Poss. Dedradh, Dedrah; poss. Zeplak
1475- Poss. Wayolla
1483- Poss. Dedrag
1403- poss. Dedrad
1501- Zeplak, Zeplaka
1507- Oppidum Bathws
1508- Poss. Vayolla
1534-1535 - Botsch, vulgo Bootsch
1554- Vayolla
1624- birãul din Batos(scrisoarea lui Toma Debreczeny cãtre bistriteni)
1661- possessione Dedrad
1694- Batos
1720-1721- Batos, Dedrad, Szeplak, Vajola (statistica)
1733- Conscriptia lui Klein: Ujla, Bathes, Dredad, Szeplak
1750- Statistica vicarului Petru Aron: Szeplak, Dedrat
1760-1762- Statistica gen. Buccow: Szeplak cum Dedra et Buna.
1764-Bates
1785- Conscriptia: Batos, Dedrad, Szeplak, Vajola
1805- Regulatio Diocesis Transilvanicae Disunitae: Batos, Dedrad, Szeplak
1856- Batos, Batesch, Bootsch, Bates
- Dedrad, Zepling
- Szeplak, Schöndorf
- Vajola, Wela.
Istoric
Între toate localitãtile semãnate de Domnul pe pãmânt se înscrie si Dedradul, strãveche vatrã româneascã, cu trecutul, frumusetea, oamenii si bogãtiile sale. Dedradul are o existentã multimilenarã care se esaloneazã, din punct de vedere cronologic, din antichitate si pânã în zilele noastre. Înainte de anul 1319 când este atestat documentar prima datã, trecutul localitãtii Dedrad este cunoscut pe baza descoperirilor arheologice, a vestigiilor fãcând parte din neolitic, epoca bronzului, epoca romanã si perioada prefeudalã. Interes deosebit prezintã descoperirea de la locul numit "În vii" unde s-au scos la suprafatã unelte agricole si fragmente ceramice. Depozitul cuprindea 5 fiare de plug, un cutit de plug si un manson de fier. Patru brãzdare de fier sunt de facturã dacicã, iar al cincilea brãzdar este de tip roman, ca si cutitul de plug. Descoperirea are o semnificatie istoricã deosebitã: ea documenteazã prezenta aici în epoca romanã a populatiei dacice si netemeinicia teoriei nestiintifice a exterminãrii. Firul neîntrerupt al vietii oamenilor a continuat pe teritoriul localitãtii Dedrad si în epoca medievalã. Vestigiile arheologice descoperite în perimetrul teritoriului localitãtii atestã continuitatea de viatã multimilenarã, pe acest teritoriu, a unei populatii sedentare, autohtone, cuceritã de romani la începutul veacului al II-lea al erei noastre si, care apoi, în decursul primului mileniu al erei noastre a constituit elementul de bazã în ontogeneza (formarea) poporului roman, popor care apoi, în ciuda tuturor vicisitudinilor, vitregiilor si oprimãrilor cauzate de strãini, va continua sã vietuiascã pe pãmântul românesc, pãstrându-si nealteratã fiinta nationalã si dând dovadã de tenacitate, vitejie si dragoste de pãmânt si libertate asa cum putine popoare au mai fãcut-o de-a lungul veacurilor.
Cucerirea Transilvaniei de cãtre maghiari a determinat modificãri serioase în întreaga situatie economicã, socialã, politicã si în structura etnicã a populatiei din spatiul localitãtii Dedrad. Acest teritoriu, locuit de o populatie româneascã, a fost colonizat cu sasi aproximativ la sfârsitul secolului al XII-lea si începutul secolului al XIII-lea, probabil în ultima fazã de colonizare, dupã strãmutarea secuilor mai spre rãsãrit.
Localitatea Dedrad este mentionatã documentar pentru prima datã în documentul din 1319, decembrie 14 prin care urmasii lui Dionisie împart mosiile lor ce tin de Reghin astfel încât mosiile Dedrad si Sãplac împreunã cu altele din împrejurimi (Gledin, Ieciu, Ideciul de Sus, Ideciul de Jos, Muresmort, Potoc) au cãzut în partea magistrului Stefan.
În registrele cuprinzând socoteala dijmelor plãtite fatã de bisericã de localitãtile ardelenesti pe anii 1332-1333 întâlnim si Dedradul care, prin preotul Ioan, a plãtit un fertun de argint. În continuare, localitatea Dedrad apare destul de frecvent în documente. Astfel, în documentul scris în anul 1345, martie 6, Capitolul de Oradea adevereste protestul magistrului Stefan, fiul lui Dionisie, împotriva fratelui sãu, Toma, care stãpânea pe nedrept niste pãrti din mosiile Dedrad si Ideciu de Jos. Pe întreg parcursul feudalismului în Dedrad s-a mentinut o formã deosebitã comparativ cu satele din jur si anume o formã de comunitate obsteascã, asemãnãtoare vechilor "obsti sãtesti" concretizatã prin împãrtirea periodicã a pãmântului între membrii comunitãtii. În prima jumãtate a secolului al XIX-lea vor avea loc procese ale tãranilor din Dedrad cu nobilii, mai ales cu "nemesii" din Goreni, ca o replicã la încercarea acestora de a le acapara suprafetele de pãmânt si de a-i impune pe tãrani la noi obligatii. Cu epoca modernã au loc prefaceri importante în viata localitãtii noastre. Cel mai important eveniment care a cauzat rãsturnãri radicale în întreaga Europã a fost revolutia din 1848. În vâltoarea evenimentelor care au avut loc în acel an a fost cuprins si Dedradul. Un registru al voluntarilor din prefectura XII-a condusã de prefectul Constantin Romanu-Vivu cuprinde si locuitori din Dedrad. Sasii din Dedrad au formulat cerinte de constituire a unei unitãti administrative cunoscute sub unica denumire de "Scaunul Reghinului Sãsesc" prin memorii adresate atât Vienei cât si Dietei Transilvaniei. Si evenimentele din anul 1918 au gãsit rezonantã în rândul locuitorilor din Dedrad. Astfel, primpreotul plasei Teaca raporta cã la 21 mai 1918 în Dedrad în fata populatiei adunate în centrul comunei s-au adresat amenintãri la adresa primarului si notarului. Tot acelasi primpreot informa oficialitãtile: Cazurile întâmplate pânã acum sunt încã rare dar existã temeri cã în luna viitoare, când se vor rechizitiona cerealele, atitudinea populatiei(din Dedrad) va deveni amenintãtoare. Apelul lansat de Consiliul National din Reghin cãtre toti locuitorii din împrejurimi a ajuns si la Dedrad: "Deci, Fratilor Români, evanghelia noastrã politicã e ca si lãmuritã. În lãturi, prin urmare, cu orice încercãri neputincioase de influentãri strãine a sufletului nostru. Noi suntem o singurã natiune si avem un singur comitet national care a grãit dreptul. Sã-l urmãm neclintiti". Trebuie sã mai amintim cã, din punct de vedere administrativ, pânã în anul 1925 localitatea Dedrad fãcuse parte din judetul Cluj, plasa Teaca, iar dupã aceastã datã va face parte din judetul Mures, plasa Reghin. La al doilea rãzboi mondial au participat si din localitatea Dedrad multi combatanti si, dintre acestia, multi au cãzut pe front sau au rãmas mutilati pentru toatã viata. Spre sfârsitul rãzboiului, în septembrie 1944, multi dintre sasi vor pleca în refugiu, cu armata germanã în retragere, spre N-V tãrii pe unde vor ajunge în Ungaria si apoi în Austria sau Germania, având de înfruntat greutãti deosebit de mari. Din Dedrad au plecat 388 familii de sasi, dintre care o parte s-au întors în sat, iar o altã parte îsi vor continua drumul stabilindu-se definitiv în Austria sau Germania. În locul sasilor absenteisti, în Dedrad vor fi colonizati un numãr mare de locuitori din zona de munte si de câmpie a Transilvaniei, care vor ocupa locuintele si vor fi împroprietãriti prin reforma agrarã din 1945. În localitatea Dedrad se vor aseza 334 familii de colonisti din mai multe localitãti si judete. Toti acesti locuitori vor convietui în mod pasnic si constructiv, având aceleasi nãzuinte si bucurându-se de aceleasi împliniri.
Se mai cuvine amintit faptul cã, din punct de vedere demografic, localitatea Dedrad a fost cu un mare numãr de locuitori, ceea mai mare asezare din zona Reghinului cu 2.043 locuitori în 1910 si 1926 în anul 1930( cu peste 500 locuitori mai multi decât în Batos), majoritatea fiind sasi dar fiind si familii de români, unguri si tigani.
Trebuie subliniatã o realitate si anume cã populatia din Dedrad a convietuit în mod corespunzãtor, neînregistrându-se cazuri deosebite de dusmãnie sau neîntelegeri între oameni, toti fiind buni crestini si iubitori de pace.
Cucerirea Transilvaniei de cãtre maghiari a determinat modificãri serioase în întreaga situatie economicã, socialã, politicã si în structura etnicã a populatiei din spatiul localitãtii Dedrad. Acest teritoriu, locuit de o populatie româneascã, a fost colonizat cu sasi aproximativ la sfârsitul secolului al XII-lea si începutul secolului al XIII-lea, probabil în ultima fazã de colonizare, dupã strãmutarea secuilor mai spre rãsãrit.
Localitatea Dedrad este mentionatã documentar pentru prima datã în documentul din 1319, decembrie 14 prin care urmasii lui Dionisie împart mosiile lor ce tin de Reghin astfel încât mosiile Dedrad si Sãplac împreunã cu altele din împrejurimi (Gledin, Ieciu, Ideciul de Sus, Ideciul de Jos, Muresmort, Potoc) au cãzut în partea magistrului Stefan.
În registrele cuprinzând socoteala dijmelor plãtite fatã de bisericã de localitãtile ardelenesti pe anii 1332-1333 întâlnim si Dedradul care, prin preotul Ioan, a plãtit un fertun de argint. În continuare, localitatea Dedrad apare destul de frecvent în documente. Astfel, în documentul scris în anul 1345, martie 6, Capitolul de Oradea adevereste protestul magistrului Stefan, fiul lui Dionisie, împotriva fratelui sãu, Toma, care stãpânea pe nedrept niste pãrti din mosiile Dedrad si Ideciu de Jos. Pe întreg parcursul feudalismului în Dedrad s-a mentinut o formã deosebitã comparativ cu satele din jur si anume o formã de comunitate obsteascã, asemãnãtoare vechilor "obsti sãtesti" concretizatã prin împãrtirea periodicã a pãmântului între membrii comunitãtii. În prima jumãtate a secolului al XIX-lea vor avea loc procese ale tãranilor din Dedrad cu nobilii, mai ales cu "nemesii" din Goreni, ca o replicã la încercarea acestora de a le acapara suprafetele de pãmânt si de a-i impune pe tãrani la noi obligatii. Cu epoca modernã au loc prefaceri importante în viata localitãtii noastre. Cel mai important eveniment care a cauzat rãsturnãri radicale în întreaga Europã a fost revolutia din 1848. În vâltoarea evenimentelor care au avut loc în acel an a fost cuprins si Dedradul. Un registru al voluntarilor din prefectura XII-a condusã de prefectul Constantin Romanu-Vivu cuprinde si locuitori din Dedrad. Sasii din Dedrad au formulat cerinte de constituire a unei unitãti administrative cunoscute sub unica denumire de "Scaunul Reghinului Sãsesc" prin memorii adresate atât Vienei cât si Dietei Transilvaniei. Si evenimentele din anul 1918 au gãsit rezonantã în rândul locuitorilor din Dedrad. Astfel, primpreotul plasei Teaca raporta cã la 21 mai 1918 în Dedrad în fata populatiei adunate în centrul comunei s-au adresat amenintãri la adresa primarului si notarului. Tot acelasi primpreot informa oficialitãtile: Cazurile întâmplate pânã acum sunt încã rare dar existã temeri cã în luna viitoare, când se vor rechizitiona cerealele, atitudinea populatiei(din Dedrad) va deveni amenintãtoare. Apelul lansat de Consiliul National din Reghin cãtre toti locuitorii din împrejurimi a ajuns si la Dedrad: "Deci, Fratilor Români, evanghelia noastrã politicã e ca si lãmuritã. În lãturi, prin urmare, cu orice încercãri neputincioase de influentãri strãine a sufletului nostru. Noi suntem o singurã natiune si avem un singur comitet national care a grãit dreptul. Sã-l urmãm neclintiti". Trebuie sã mai amintim cã, din punct de vedere administrativ, pânã în anul 1925 localitatea Dedrad fãcuse parte din judetul Cluj, plasa Teaca, iar dupã aceastã datã va face parte din judetul Mures, plasa Reghin. La al doilea rãzboi mondial au participat si din localitatea Dedrad multi combatanti si, dintre acestia, multi au cãzut pe front sau au rãmas mutilati pentru toatã viata. Spre sfârsitul rãzboiului, în septembrie 1944, multi dintre sasi vor pleca în refugiu, cu armata germanã în retragere, spre N-V tãrii pe unde vor ajunge în Ungaria si apoi în Austria sau Germania, având de înfruntat greutãti deosebit de mari. Din Dedrad au plecat 388 familii de sasi, dintre care o parte s-au întors în sat, iar o altã parte îsi vor continua drumul stabilindu-se definitiv în Austria sau Germania. În locul sasilor absenteisti, în Dedrad vor fi colonizati un numãr mare de locuitori din zona de munte si de câmpie a Transilvaniei, care vor ocupa locuintele si vor fi împroprietãriti prin reforma agrarã din 1945. În localitatea Dedrad se vor aseza 334 familii de colonisti din mai multe localitãti si judete. Toti acesti locuitori vor convietui în mod pasnic si constructiv, având aceleasi nãzuinte si bucurându-se de aceleasi împliniri.
Se mai cuvine amintit faptul cã, din punct de vedere demografic, localitatea Dedrad a fost cu un mare numãr de locuitori, ceea mai mare asezare din zona Reghinului cu 2.043 locuitori în 1910 si 1926 în anul 1930( cu peste 500 locuitori mai multi decât în Batos), majoritatea fiind sasi dar fiind si familii de români, unguri si tigani.
Trebuie subliniatã o realitate si anume cã populatia din Dedrad a convietuit în mod corespunzãtor, neînregistrându-se cazuri deosebite de dusmãnie sau neîntelegeri între oameni, toti fiind buni crestini si iubitori de pace.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)